Breaking News

Autoritățile ar putea reveni la aplicarea unor restricții

Chişinău, 24 aug. /MOLDPRES/. Autoritățile ar putea reveni la aplicarea unor restricții dacă numărul de infectări cu COVID-19 va continua să crească. Declarația a fost făcută astăzi de către premierul Ion Chicu, la finele ședinței săptămânale cu conducerea țării, comunică MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, în ultima săptămână a fost înregistrat un număr mare de infectări cu noul coronavirus, fapt datorat și nerespectării de către cetățeni a măsurilor de protecție. „Săptămâna trecută am avut o creștere semnificativă a numărului de cazuri de la începutul pandemiei. Explicația este nerespectarea regulilor de către toți. Dacă continuăm așa, numărul de cazuri va crește și vom veni cu restricții”, a opinat Chicu.

În acest context, premierul a precizat că și manifestările consacrate Zilei Independenței vor avea loc în format restrâns. El a specificat că la începutul lunii septembrie vor fi aprobate modificări ale legislației, necesare pentru susținerea sectorului agricol.

Șeful Guvernului a reamintit că a fost luată decizia ca instituțiile de învățământ să fie redeschise la 1 septembrie și a precizat că s-ar putea ca nu toate instituțiile să reușească să se pregătească și să obțină permisiunea de a activa.