Iaşul se menţine pe locul doi pe ţară la numărul cazurilor noi de COVID-19

Pentru a doua zi consecutiv, marţi, 25 august, judeţul Iaşi s-a situat pe locul doi pe ţară, după municipiul Bucureşti, la numărul de cazuri noi de infecţii cu virusul SARS-CoV-2, confirmând astfel trendul îngrijorător înregistrat în ultimele zile. Potrivit Grupului de Comunicare Strategică din cadrul Guvernului, pe primul loc la numărul cazurilor noi de coronavirus înregistrate marţi, 25 martie, se află municipiul Bucureşti, cu 229 de cazuri noi depistate, urmate de judeţele Iaşi (55), Prahova (53), Braşov (43) şi Ilfov (35), la polul opus situându-se judeţele Satu Mare (0), Dolj (3), Harghita (4), Vâlcea (6), Ialomiţa (6), Botoşani (6) şi Covasna (8). Conform datelor oferite de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), până marţi, 25 august, pe teritoriul județului Iași au fost confirmate 2.547 de cazuri cu persoane infectate cu Covid-19 (cu 55 în plus față de ziua precedentă). Dintre persoanele confirmate pozitiv, conform Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), un număr de 1.967 au fost vindecate şi externate (cu 30 în plus față de ziua precedentă). În județul Iași, în ultimele 24 de ore nu s-au înregistrat decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv. De la declanşarea pandemiei, în luna martie, şi până în prezent, numărul persoanelor din judeţul Iaşi care au decedat din cauza infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 este de 87. În ceea ce priveşte situaţia la nivel naţional, potrivit informării date publicităţii de Grupul de Comunicare Strategică (GCS), până marţi, 25 august, în România au fost confirmate 80.390 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 (noul coronavirus). 35.816 de pacienți au fost declarați vindecați și externaţi şi 9.593 de pacienți asimptomatici au fost externați la zece zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare au fost înregistrate 1.060 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Cele mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus se înregistrează în Bucureşti (9.930), Suceava (5.128), Argeş (4.872), Braşov (4.299), Prahova (3.834), Galaţi (3.114), Dâmboviţa (2.851), Iaşi (2.547), Bacău (2.424), Vrancea (2.313), Timiş (2.307), Buzău (2.097), Bihor (2.086), Neamţ (1.990), Ilfov (1.974), Cluj (1.874), Arad (1.665), Vaslui (1.577), Hunedoara (1.531), Dolj (1.520), Constanţa (1.520), Gorj (1.468), Brăila (1.455), Sibiu (1.343), Botoşani (1.289), Mureş (1.294), Olt (1.217), Bistriţa Năsăud (1.100), Mehedinţi (1.078), Alba  (1.024), Maramureş (1.020), Vâlcea (997), Ialomiţa (926), Covasna (693), Harghita (668), Giurgiu (619), Caraş Severin (595), Teleorman (541), Călăraşi (493) şi Tulcea (460), iar cele mai puţine în Satu Mare (246) şi Sălaj (331). Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 732 de persoane au fost reconfirmate pozitiv, 53 în judeţul Iaşi. Totodată, până acum 3.367 de persoane care au fost diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.268. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 490 de pacienți. Până la această dată, la nivel național au fost prelucrate 1.679.614 de teste. Pe teritoriul României, 10.686 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolate la domiciliu, iar 5.562 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 30.962 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 33 de persoane. (E.M.)