Covid 19: Până la 14% dintre pacienți au forme moderate sau severe de afectare

Majoritatea pacienților infectați cu noul coronavirus SARS-CoV-2 prezintă forme ușoare de afectare, însă, până la 5% dezvoltă forme critice de boală.

Până la 80% dintre pacienți sunt persoane cu forme ușoare de afectare care, după o evaluare minimă, pot menține autoizolarea la domiciliu. La aceștia afectarea pulmonară lipsește, sau nu are expresie clinică.

Printre simptomele acuzate sunt febră, tuse, dureri in gât, astenie marcată, anosmie, congestie nazală și dureri de cap.

Sub 5% dintre pacienți prezintă tulburări digestive.

În cazul acestor pacienți este prioritar să fie respectată izolarea la domiciliu.

La pacienții vârstnici care au comorbidități este recomandată internarea de lungă durată. Aceasta pentru că, în cazul lor, evoluția spre o formă severă nu poate fi apreciată.

Monitorizarea simptomelor la domiciliu este obligatorie, prezența la spital fiind necesară dacă starea generală se deteriorează.

 

Până la 14% dintre pacienți au forme moderate sau severe de afectare

 

Până la 14% dintre pacienți au forme moderate sau severe de afectare, în care apare  insuficiența respiratorie hipoxemică.

Este vorba, practic, de forme moderate de afectare  la pacienții cu afectare pulmonară la care saturația este sub 93% în aerul atmosferic, iar frecvența respiratorie este de peste 30 respirații pe minut, valori care încadrează pacientul in diagnosticul de  insuficiență respiratorie ușoară.

La o saturație sub 88% în aerul atmosferic insuficiența respiratorie devine severă, iar concentrația de oxigen necesară pentru a menține o oxigenare normală sau cvasi normală este mult mai mare.

Inițial administrarea oxigenului se recomandă a fi efectuată pe narine. Concentrația de oxigen poate crește la 10-15 l/minut și impune administrarea oxigenului pe mască de reinhalare sau cort Helmet, utilizarea ventilației non-invazive fiind posibilă doar la anumite categorii de pacienți și necesită monitorizare atentă.

Examenul computer tomografic evidențiază aspecte diverse de a opacități de tip sticlă mată situate difuz în ambele câmpuri pulmonare, la condensări pulmonare, pleurezii, noduli pulmonari. Extinderea leziunii este mai mare atunci când vorbim de forme severe, comparativ cu formele ușoare de boală.

 

Forma critică de afectare pulmonară

 

Sub 5% dintre pacienți au forme critice de boală care necesita asistență în secția de terapie intensivă.

Trecerea către o formă critică de afectare presupune asocierea la insuficiența respiratorie existentă a altor insuficențe – hepatică, renală, cardiacă – sau a șocului septic. Se vorbește de șoc septic la pacienții cu acid lactic crescut, care au tensiunea arterială sistolică cu valori sub 65 mmHg, în condițiile unei hidratări adecvate.

Afectarea pulmonară este extrem de severă. Din punct de vedere imagistic se evidențiază opacități de intensitate subcostală cu caracter alveolar, localizate bilateral, fără o dispoziție caracteristică, care de regulă ocupă în mare parte cei doi plămâni.

După diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2  este important ca intervenția terapeutică sa fie făcută rapid pentru a scădea cât mai repede posibil încărcătura virală. Acești pacienți necesită, alături de terapie antivirală, tratament anticoagulant și antiinflamator.