Numărul de firme dizolvate a scăzut cu 25,93%, în primele şapte luni din 2020, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, la 14.720, faţă de 19.872 de firme în ianuarie – iulie 2019, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în municipiul Bucureşti, respectiv 2.707 de firme (în scădere cu 21,54% faţă de primele şapte luni din 2019) şi în judeţele Timiş (792, – 20,72%), Constanţa (729, -25,54%) şi Cluj (712, -22,52%).
Raportat la primele şapte luni din 2019, o creştere a numărului de firme dizolvate a fost înregistrată doar în judeţul Mureş (+0,28%), în timp ce scăderile cele mai semnificative s-au consemnat în judeţele Caraş-Severin (minus 55,76%), Teleorman (minus 53,79%) şi Olt (minus 51,13%).
Domeniul de activitate care a înregistrat cele mai multe dizolvări de firme în ianuarie – iulie 2020 este comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor, unde s-au înregistrat 4.267 de dizolvări la nivel naţional. Faţă de aceeaşi perioadă din 2019, dizolvările din acest sector au scăzut cu 28,23%.
Construcţiile şi activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice sunt alte două domenii de activitate unde s-a înregistrat un număr mare de dizolvări de firme, şi anume 1.472, respectiv 1.403.
În iulie 2020 au fost înregistrate 2.674 de dizolvări, cele mai multe în Bucureşti (505) şi judeţele Timiş (154) şi Cluj (126). AGERPRES