Breaking News

255 de candidaţi au participatla ultima probă scrisă din cadrul examenului de Bacalaureat

Un număr de 255 de candidaţi au participat joi la ultima probă scrisă din cadrul examenului naţional de Bacalaureat, sesiunea august – septembrie, proba la Limba şi literatura maternă, iar 62 au absentat, a informat Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Potrivit sursei citate, nu au existat cazuri în care temperatura celor prezenţi să depăşească valoarea de 37,3 grade Celsius şi nici situaţii cu elevi aflaţi în izolare sau spitalizaţi/în carantină.

De asemenea, niciun candidat nu a fost eliminat.

Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale se vor derula în zilele de 28 şi 31 august, respectiv 1 septembrie.

Rezultatele înregistrate la probele scrise vor fi publicate în data de 2 septembrie (până la ora 12,00) şi tot în aceeaşi zi vor fi depuse contestaţiilor în intervalul orar 14,00 – 20,00.

Potrivit MEC, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor – RGPD).

„Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora”, a explicat MEC.

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie. AGERPRES