Campania electorală pentru alegerile locale începe vineri, candidaţii intraţi în cursa pentru un fotoliu de primar sau de preşedinte al CJ, dar şi pentru un loc în consiliile locale şi judeţene încercând, în această perioadă, să convingă alegătorii să le acorde încrederea la urne, pe 27 septembrie.
Campania electorală se va încheia în ziua de sâmbătă, 26 septembrie, la ora 7,00.
Pentru prima dată, campania electorală va fi una atipică şi se va desfăşura după anumite reguli de protecţie sanitară, în contextul pandemiei de coronavirus.
Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă vin cu un set de reguli care vizează protejarea sănătăţii cetăţenilor cu care interacţionează candidaţii şi echipele lor de susţinători pe perioada campaniei electorale, iar printre măsuri se numără purtarea măştii.
„Vor exista reglementări în ceea ce priveşte distanţa fizică, în ceea ce priveşte organizarea evenimentelor electorale, (…) trebuie să existe o limitare a numărului de participanţi. Evident, va fi obligatorie purtarea măştii la astfel de evenimente electorale, unde există interacţiune cu cetăţenii. În ceea ce priveşte distribuţia materialelor, aici discuţiile sunt ca activiştii care distribuie materiale să poarte mănuşi, să aibă dezinfectanţi, astfel încât să reducă riscul de transmitere a virusului prin materialele distribuite, atunci când nu apelează la modalitatea de a transmite materialele de campanie prin poştă. De asemenea, în ceea ce priveşte organizarea zilei votului, toţi reprezentanţii din birourile electorale vor avea la dispoziţie cinci măşti pe perioada de 24 de ore, pe parcursul zilei în care se desfăşoară activitatea. Gândim reguli de distanţare fizică în cazul în care sunt mai mulţi alegători care stau la coadă pentru a-şi exercita dreptul de vot”, spunea, pe 12 august, premierul Ludovic Orban.
Autorităţile iau în calcul, totodată, ca aşteptarea în vederea exercitării votului să fie realizată în spaţii marcate şi de preferinţă în afara secţiilor de votare.
Miercuri, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a cerut Guvernului să iniţieze o campanie de comunicare şi informare cu privire la procedurile care trebuie respectate în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale şi în ziua votului, în vederea prevenirii infecţiilor cu noul coronavirus.
Şeful statului a arătat că procedurile elaborate de Guvern şi de AEP sunt gândite pentru a facilita accesul la urne al fiecărui cetăţean cu drept de vot „în condiţii de maximă siguranţă”, dar şi pentru a-i permite să îi cunoască pe candidaţi şi oferta lor electorală.
*** În campania electorală, candidaţii, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale sau organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri, precum şi cetăţenii au dreptul să îşi exprime opiniile în mod liber şi fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, utilizarea televiziunii, radioului, presei şi a celorlalte mijloace de informare în masă. Mijloacele folosite în campanie nu pot contraveni legii.
Este interzisă organizarea acţiunilor de campanie electorală în unităţile militare, precum şi în spaţiile din şcoli şi universităţi în perioada de desfăşurare a cursurilor.
În campania electorală se interzice folosirea mesajelor sau sloganurilor cu caracter discriminatoriu sau a mesajelor de incitare la ură şi intoleranţă. Sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă sau etnică, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase.
* Primarii sunt obligaţi ca, până la începerea campaniei electorale, să stabilească locuri speciale pentru afişaj electoral şi să asigure amplasarea de panouri electorale în cadrul acestora, ţinând seama de numărul partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice şi alianţelor electorale care declară că depun liste de candidaţi, candidaturi pentru funcţia de primar şi de preşedinte al consiliului judeţean, precum şi de candidaţii independenţi. Aceste locuri trebuie să fie situate în zone frecventate de cetăţeni, fără stânjenirea circulaţiei pe drumurile publice şi a celorlalte activităţi din localităţile respective.
Totodată, pe un panou electoral, fiecare partid politic, alianţă politică, alianţă electorală sau organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri ori fiecare candidat independent poate aplica un singur afiş electoral. Acesta nu poate depăşi dimensiunile de 500 mm o latură şi 350 mm cealaltă latură.
Sunt interzise afişele electorale care combină culori sau alte semne grafice, astfel încât să evoce simbolurile naţionale ale României ori ale altui stat.
*** Mandatele actualilor aleşi locali, care trebuiau să expire în iunie, au fost prelungite. Decizia a fost luată având în vedere că, în contextul epidemiologic actual, alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale nu puteau fi organizate deoarece operaţiunile preelectorale şi electorale nu se puteau realiza fără riscuri majore la adresa sănătăţii publice şi fără încălcarea măsurilor dispuse de autorităţile medicale.
”Mandatele aflate în curs de exercitare ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc până la data de 1 noiembrie 2020”, prevede Legea 84/2020. AGERPRES