Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a criticat autorităţile că nu asigură măşti de protecţie elevilor şi profesorilor în noul an şcolar.
„Domnul Iohannis ne-a spus ieri, cu subiect şi predicat, că el nu consideră că este obligaţia Guvernului să asigure măşti pentru copii şi profesori la începerea şcolii. Adică, cu alte cuvinte, se cam spală pe mâini ca Pilat din Pont. Dar a cui responsabilitate e? A administraţiei locale pe care au castrat-o şi izolat-o până când nu mai poate să facă nimic? Sau a părinţilor care îşi pierd locurile de muncă unul câte unul ‘mulţumită’ succesului economic al domnului Cîţu? Este inadmisibil că din cele 110 miliarde de lei pe care i-aţi împrumutat până acum să nu găsiţi câteva milioane pentru a da măşti la începutul şcolii”, a scris, joi, Tăriceanu pe Facebook.
Liderul ALDE califică drept „inadmisibilă” atitudinea celor care îi dau un cec în alb şefului statului, asigurându-l că ”indiferent ce face şi ce spune nu se pune problema suspendării”.
„Dacă aţi ştiut că nu vreţi sau nu puteţi să daţi măşti, de ce nu aţi spus-o din timp? De ce lăsaţi totul pe ultima sută de metri de parcă nu aţi fi ştiut că şcoala începe pe 14 septembrie? Este inadmisibil să trataţi atât de iresponsabil o problema atât de importantă! Cum este inadmisibilă atitudinea partinic-propagandistică a domnului Iohannis şi tot inadmisibilă este atitudinea celor care îi dau un cec în alb asigurându-l că indiferent ce face şi ce spune nu se pune problema suspendării!”, a transmis Tăriceanu. AGERPRES