S-au scos săbiile în plin atac mortal asupra puternicilor zilei. Loviturile se doresc a fi nimicitoare. Lupta s-a anunțat a fi deschisă de la primele ore ale dimineții. Dar, când vorbim despre aritmetică, nimic nu poate fi mai clar, mai limpede decât ajunge să fie calculul adunării. PSD+Pro România+ALDE = destituirea Guvernului Orban!
Trebuie să recunoaștem că acolo unde își bagă coada calculul aritmetic dispar sau pur și simplu se volatilizează toate aranjamentele spectaculoase, dar lipsite de un fundament real. Vorbim astfel despre cele mai jucăușe interpretări ale realității, toate gândite prin prisma interesului de a ține cu dinții de putere sau cele ale forțării ușii de la cămară, astfel încât accesul la resurse să nu mai fie o problemă de ”răbdări prăjite”.
Votul în Parlament aparent este ferit de ”răpiri de fecioare”, fiind exercitat la lumina zilei, dacă vrem să o facem pe-a proștii, ignorând aranjamentele de culise, uneori izbitoare, vizibile, ușor de înțeles, atunci când se vorbeşte despre soarta noastră, care are de fiecare data și elemente dintr-o soartă crudă și nedreaptă!
Ieri a fost programat să se întâmple totul. De la agonie la extaz. De la demiterea guvernului la salvarea guvernului. În 24 ore a existat nașterea și moartea pe aceeași linie, lăsând la latitudinea hazardului să gestioneze ceea ce s-a și întâmplat, fără ca vina nereușitei să scoată la tablă întreaga clasă politică.
Parlamentul s-a întâlnit în ultima zi a sesiunii extraordinare, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi intitulată „Guvernul PNL, de la pandemie la pande-mită generalizată. Belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor”.
PSD a depus pe 17 august moţiunea de cenzură şi a fost citită în plenul comun de senatorul PSD Lucian Romaşcanu pe 20 august.
În moţiunea de cenzură, semnată de 205 senatori şi deputaţi, social-democraţii susţin că reprezentanţii Guvernului au încălcat toate regulile impuse cetăţenilor în urma pandemiei cu noul coronavirus.
Un capitol al moţiunii de cenzură se referă la „chermezele PNL în vreme de pandemie”, semnatarii afirmând că „reprezentanţii Guvernului şi-au pierdut iremediabil credibilitatea în modul în care au gestionat pandemia”.
Documentul are, totodată, un capitol privind „restricţiile contradictorii impuse cetăţenilor români”. Potrivit social-democraţilor, „o altă cauză majoră a pierderii controlului asupra pandemiei de către Guvernul Orban 2 a fost seria nesfârşită de decizii şi măsuri contradictorii”.
PSD se referă şi la „devalizarea bugetului de stat sub paravanul pandemiei”, aducând în atenţie raportul recent al Curţii de Conturi privind cheltuielile publice în timpul stării de urgenţă.
Nu în ultimul rând, social-democraţii susţin că „nivelul de trai al populaţiei s-a prăbuşit”, iar „oamenii au pierdut tot ce câştigaseră în guvernarea PSD”. Conform semnatarilor moţiunii, „Guvernarea PNL a readus austeritatea, sărăcia şi cercul vicios al salariilor mici”.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi că sunt „suficiente” voturi ca moţiunea de cenzură depusă de partid să treacă, chiar „şi fără UDMR”. „În acest moment, sunt suficiente voturi ca moţiunea de cenzură să treacă”, a spus Ciolacu la sediul PSD. Întrebat dacă aceste voturi le includ şi pe cele ale UDMR, el a răspuns: „Avem discuţii în continuare”.
Potrivit premierului Ludovic Orban, preşedintele PNL, moţiunea de cenzură este „un act de iresponsabilitate”, în condiţiile în care actualul guvern se confruntă, în ultimele luni, „cu provocări fără precedent”. El a adăugat că, personal, i-ar spune „poţiune de cianură”.
Solicitat să dezvăluie numele parlamentarilor de la alte formaţiuni cu care a negociat, liderul PNL a replicat: „Negocierile nu sunt publice, ar fi culmea să vă dau acum lista cu parlamentarii cu care am negociat, ca să ştie PSD cu cine am negociat. (…) Voi comunica o previziune înainte de vot, aşa cum am făcut şi la celelalte evenimente importante, moţiuni”.
Liderul USR, Dan Barna, consideră de asemenea că moţiunea de cenzură a PSD este „un exerciţiu stupefiant de iresponsabilitate”.
„Avem o criză sanitară, avem o criză economică şi domnul Ciolacu insistă să avem şi o criză politică. Cum rezolvă căderea Guvernului numărul de paturi ATI? Cum face o moţiune de cenzură deficitul să scadă? Cum crede PSD că are căderea morală să decidă cine trebuie să guverneze România, după ce au lăsat în urmă dezastrul pe care îl ştim cu toţii?”, a scris Barna pe Facebook. El l-a îndemnat pe liderul PSD, Marcel Ciolacu, să lase alegerile să decidă cine va guverna România.
UDMR va stabili în ziua votului dacă va susţine sau nu moţiunea de cenzură a PSD împotriva Guvernului, a declarat, pe 25 august, preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor. El a precizat că nu a negociat cu PSD susţinerea moţiunii şi nu a avut discuţii nici cu PNL, adăugând, însă, că UDMR are „1.000 de motive” să dea jos Guvernul.
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, susţine că această iniţiativă este „o mişcare sinucigaşă pe care o propune PSD” în actualul context sanitar, economic şi social.
Nu văd rostul acestei moţiuni de cenzură (…). În momentul de faţă, considerăm o mişcare sinucigaşă pe care o propune PSD, pe care nu o putem susţine şi din principii politice, dar nici nu-i vedem utilitatea într-un asemenea moment, în care trebuie să ne preocupăm cum îi susţinem pe cetăţeni, ce măsuri putem propune pentru a salva locurile de muncă, cum putem susţine mediul de afaceri, cum putem atrage fondurile europene. (…) Mesajul meu politic este cât se poate de clar: nu o să vedeţi PMP lângă PSD”, a afirmat Tomac.
Preşedintele ALDE, senatorul Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că moţiunea de cenzură, ce urmează să fie votată luni, va trece. „Astăzi (vineri – n.r.), pe un ţintar făcut cu parlamentarii din toate partidele, excluzând PNL, USR, PMP, moţiunea va trece”, a afirmat Tăriceanu.
Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat că va vota „cu siguranţă” pentru demiterea guvernului Orban.
Sper ca, de marţi, să ne cheme domnul Iohannis la consultări şi să ne anunţe că, în sfârşit, i-a trecut cu Orban şi cu neapărat să fie guvernul lui, să ne anunţe marţi că o să facă un guvern al României, care, de fapt, să se ocupe de ceea ce vor oamenii. Oamenii, în acest moment, au trei probleme: cu sănătatea, că de șase luni aşa bine tratăm pandemia, încât e cel mai rău acum, (…), începutul şcolilor şi (….) al treilea lucru, cât mai ţin firmele româneşti. (…). Reproşul meu principal pentru Orban şi echipa de la guvernare: tot ce decid, decid cu, în primul rând, aşa, zănatec, nu prea are niciun fel de logică – ai închis toate restaurantele când aveam 100 de cazuri, acum avem 1.500 de cazuri şi le deschizi pe toate”.
Surpriză! Nu s-a mai votat din lipsă de cvorum (sic!) Rușinea e mai mare decât Casa Poporului! Nu s-a votat, nu s-a numărat, s-a constatat: Guvernul Orban nu mai pleacă acasă! Este în continuare condamnat să-și ducă mandatul la capăt!
ADI CRISTI