Donald Tusk, mesaj în limba română în care şi-a anunţat sprijinul pentru Maia Sandu în alegerile prezidenţiale care vor avea loc la 1 noiembrie în Republica Moldova.

Preşedintele Partidului Popular European (PPE), Donald Tusk, a transmis luni prin intermediul unei înregistrări video, postată pe Facebook, un mesaj în limba română în care şi-a anunţat sprijinul pentru şefa partidului de opoziţie Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, în alegerile prezidenţiale care vor avea loc la 1 noiembrie în Republica Moldova.

”Când mă întreabă în Europa dacă merită să susţin Moldova răspund imediat: Da! Şi când se întreabă cineva cine poate să ducă cel mai rapid Moldova spre succes răspund imediat: Maia Sandu. Chiar şi moldovenii care au alte simpatii politice, care votează pentru alte partide sau nu votează deloc, ştiu bine că Maia Sandu iubeşte Moldova şi că este cinstită şi competentă. Este prea puţin pentru a fi un preşedinte bun? Permiteţi-mi să vă spun personal că aş dori ca politicienii din ţara mea şi din Europa să aibă astfel de calificări şi o asemenea moralitate ca a ei”, a declarat preşedintele Partidului Popular European.

 

Tusk a afirmat că i-a ajutat pe cetăţenii Republicii Moldova cât de bine a putut pentru că ”am avut întotdeauna vise şi aspiraţii similare: pace în vecinătatea noastră, suveranitatea propriei ţări”.

”Dragii mei prieteni moldoveni, vă rog să îmi iertaţi îndrăzneala şi deschiderea atunci când mă adresez în legătură cu alegerile prezidenţiale din ţara voastră. Dar în numeroasele mele întâlniri cu voi, pe care le-am ţinut de-a lungul anilor ca prim-ministru polonez şi ca preşedinte al Consiliului European, şi acele întâlniri ce au fost oficiale la Chişinău şi mai puţin oficiale la Cricova, şi ştiţi la ce mă refer, am aflat că trebuie să vorbeşti sincer şi concret cu moldovenii”, şi-a explicat demersul preşedintele PPE.

Tusk a atras atenţia că moldovenii sunt cei care îşi vor alege preşedintele şi că el şi întreaga familie politică pe care o reprezintă vor respecta decizia cetăţenilor din Republica Moldova. ”Nimeni nu vă va ţine predică despre cum să vă construiţi propriul viitor, dar, ca un bun prieten al vostru, căruia îi pasă de viitorul vostru, a trebuit să vă spun ce îmi spun inima şi mintea. Vă puteţi baza mereu pe mine”, şi-a încheiat mesajul în limba română fostul preşedinte al Consiliului European. AGERPRES