Iaşul, pe primul loc pe ţară la numărul cazurilor noi de COVID-19

Judeţul Iaşi a înregistrat marţi, 1 septembrie, un nou record negativ în ceea ce priveşte numărul cazurilor noi de COVID-19, de la ultima raportare fiind depistate alte 95 de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, numărul total al acestora ajungând în prezent la 3.068 de persoane. Cu cele 95 de noi infecţii, Iaşul s-a situat marţi, 1 septembrie, în premieră, pe primul loc la nivelul ţării în privinţa cazurilor noi apărute în ultimele 24 de ore, fiind urmat de municipiul Bucureşti (83), Prahova (57) şi Bacău (53). Dintre persoanele confirmate pozitiv, conform Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), un număr de 2.203 au fost vindecate şi externate (cu 30 în plus față de ziua precedentă). În județul Iași, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat două decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv. De la declanşarea pandemiei, în luna martie, şi până în prezent, numărul persoanelor din judeţul Iaşi care au decedat din cauza infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 este de 103. În ceea ce priveşte situaţia la nivel naţional, potrivit informării date publicităţii de Grupul de Comunicare Strategică (GCS), până marţi, 1 septembrie, în România au fost confirmate 88.593 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 (noul coronavirus). 38.454 de pacienți au fost declarați vindecați și externaţi şi 11.175 de pacienți asimptomatici au fost externați la zece zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare au fost înregistrate 1.053 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Cele mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus se înregistrează în Bucureşti (11.101), Suceava (5.331), Argeş (5.038), Braşov (4.603), Prahova (4.287), Galaţi (3.335), Dâmboviţa (3.099), Iaşi (3.068), Bacău (2.793), Timiş (2.590), Vrancea (2.406), Bihor (2.394), Buzău (2.286), Ilfov (2.212), Neamţ (2.157), Cluj (2.064), Vaslui (1.859), Arad (1.854), Dolj (1.733), Brăila (1.722), Constanţa (1.715), Hunedoara (1.699), Gorj (1.558), Sibiu (1.475), Mureş (1.407), Botoşani (1.339), Olt (1.321), Vâlcea (1.206), Maramureş (1.188), Bistriţa Năsăud (1.161), Mehedinţi (1.145), Alba (1.130), Ialomiţa (970), Covasna (772), Harghita (717), Giurgiu (699), Caraş Severin (695), Teleorman (601), Călăraşi (547) şi Tulcea (542), iar cele mai puţine în Satu Mare (309) şi Sălaj (382). Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 586 de persoane au fost reconfirmate pozitiv, din care 75 în judeţul Iaşi. Totodată, până acum, 3.681 de persoane care au fost diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.164. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 522 de pacienți. Până la această dată, la nivel național au fost prelucrate 1.825.272 de teste. Pe teritoriul României, 9.294 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolate la domiciliu, iar 5.880 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 32.434 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 71 de persoane. (E.M.)