Rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât în teritoriul negativ în august 2020

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât în teritoriul negativ în august 2020, pentru prima dată după luna mai 2016, în timp ce rata şomajului a crescut, o consecinţă a diminuării cererii din cauza pandemiei de coronavirus, informează AFP.

Potrivit unei estimări preliminare publicată marţi de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât până la minus 0,2% în luna august 2020, de la un nivel de 0,4% în luna iulie.

În rândul celor 19 state membre ale zonei euro, cea mai redusă rată anuală a inflaţiei în luna august a fost înregistrată în Cipru (minus 2,9%) şi Grecia (minus 2,1%). La polul opus, cele mai mari creşteri de preţuri au fost înregistrate în Slovacia (1,5%) şi Lituania (1,2%).

Scăderea inflaţiei în zona euro în luna august se explică în principal prin faptul că preţurile la energie au înregistrat o scădere de 7,8%. În schimb, preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au înregistrat un avans de 1,7%.

Datele Eurostat mai arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a scăzut în luna august până la 0,6%, de la un nivel de 1,3% în luna iulie. De asemenea, un indicator care pe lângă preţurile la energie şi alimente exclude şi preţurile la ţigări, a scăzut şi el până la 0,4%, de la 1,2% în luna iulie. Inflaţia de bază este urmărită cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Estimarea publicată marţi de Eurostat este una preliminară, urmând ca o estimare revizuită, care să includă şi datele privind inflaţia în Uniunea Europeană să fie dată publicităţii în data de 17 septembrie.

Separat, Eurostat a informat că rata şomajului în zona euro a crescut uşor în luna iulie 2020 până la 7,9%, de la 7,7% în luna iunie. În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, Eurostat informează că rata şomajului a urcat la 7,2% în luna iulie, de la un nivel de 7,1% în iunie. În rândul statelor membre UE, cea mai mică rată a şomajului în luna iulie se înregistra în Cehia (2,7%). La polul opus, cea mai mare rată a şomajului a fost înregistrată în Spania (15,8%).

În România, datele Eurostat arată că rata şomajului a crescut de la 5,3% în luna iunie 2020, până la 5,4% în iulie 2020. AGERPRES