Marcel Vela, despre demisia şefului Poliţiei Române: Este decizia corectă, pe care am convenit-o, astfel încât imaginea şi credibilitatea Poliţiei Române să nu fie afectateui

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, spune că decizia lui Liviu Vasilescu de a se retrage din funcţia de şef al Poliţiei Române este corectă şi ea a fost convenită pentru a nu afecta imaginea şi credibilitatea instituţiei.

„Este decizia corectă, pe care am convenit-o, astfel încât imaginea şi credibilitatea Poliţiei Române să nu fie afectate sau puse sub semnul întrebării. În urma discuţiei pe care am avut-o, domnia sa a achiesat să se retragă din funcţia de inspector general, precizând faptul că îşi doreşte să continue munca de poliţie şi să îşi îndeplinească atribuţiile de ofiţer. Poliţia Română are nevoie acum să se concentreze exclusiv asupra problemelor pe care le are în atribuţii, adică aplicarea cu fermitate a legii şi eliminarea oricărui act de perturbare a acestei activităţi”, a afirmat ministrul de Interne, potrivit unui comunicat de presă al MAI.

 

El a precizat că, pentru a asigura continuitatea în actul de management al acestei instituţii importante a Ministerului Afacerilor Interne, a decis ca inspectorul general adjunct, chestor de poliţie Eduard Miriţescu, din funcţia pe care o deţine, să exercite temporar comanda Poliţiei Române până la numirea unui ofiţer care să preia această funcţie şi responsabilitate.

„Nu m-am grăbit să numesc astăzi un înlocuitor al inspectorului general al Poliţiei Române pentru că îmi doresc să identific, împreună cu echipa de la Ministerul Afacerilor Interne, cea mai potrivită persoană pentru a putea reforma din temelii Inspectoratul General al Poliţiei Române, pentru a putea continua programele de înzestrare a poliţiştilor şi pentru a fi capabilă să exercite un act managerial corespunzător pentru o instituţie de nivel european care să ofere cetăţenilor siguranţă şi încredere. Vă asigur că, în cel mai scurt timp, va fi epuizat acest interimat la nivelul conducerii Poliţiei Române”, a mai spus Vela, conform comunicatului MAI.

Şeful Poliţiei Române, Liviu Vasilescu, a anunţat marţi că demisionează din funcţie.

Anunţul a fost făcut pe neaşteptate, la finalul unei conferinţe de presă organizate la MAI, care a avut ca temă cea mai mare captură de haşiş din istoria Poliţiei Române, în valoare de zeci de milioane de euro.

„Această operaţiune se adaugă multitudinii de cazuri instrumentate în mod profesionist de structurile de aplicare a legii din România, în care activez de aproximativ 30 de ani şi este rezultatul unei echipe de profesionişti care a dovedit încă o dată că nu negociem siguranţa cetăţeanului. Atât ca ofiţer de execuţie, cât şi ca manager, mi-am făcut datoria cu onoare şi bună-credinţă, integritate profesională, fiind principiul care m-a ghidat în întreaga carieră. În ultimul timp, am constatat un atac mediatic concentrat asupra Poliţiei Române şi MAI, într-o perioadă în care ţara are nevoie de linişte şi conjugarea tuturor eforturilor pentru protejarea cetăţenilor. (…) În permanenţă mi-am asumat responsabilitatea deciziilor. Şi totdeauna mi-au plăcut şi surprizele. În acelaşi cadru, vă rog să-mi permiteţi ca de astăzi să mă retrag din funcţia de inspector general al Poliţiei Române, să rămân ofiţer de poliţie şi să îndeplinesc sarcinile care îmi vor fi încredinţate”, a declarat Liviu Vasilescu.

Demisia lui Vasilescu vine în contextul în care a fost criticat în mass-media pentru întâlnirea pe care a avut-o cu membrii clanului Duduianu. AGERPRES