Breaking News
IMAGINE DE ARHIVA Mai multi elevi se uita pe listele cu rezultatele examenului de bacalaureat, din sesiunea de vara, afisate la Colegiul National "Sfantul Sava" din Bucuresti, duminica, 8 iulie 2012. GABRIEL PETRESCU / MEDIAFAX FOTO

Rezultatele înregistrate la probele scrise ale examenului de Bacalaureat din sesiunea august – septembrie au fost publicate

Rezultatele înregistrate la probele scrise ale examenului de Bacalaureat din sesiunea august – septembrie au fost publicate miercuri.

Contestaţiile pot fi depuse miercuri, în intervalul orar 14,00 – 20,00, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Rezultatele elevilor sunt publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor – RGPD).

Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/ transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (3 – 4 septembrie), vor fi anunţate sâmbătă.

Potrivit MEC, peste 42.700 de candidaţi s-au înscris în vederea susţinerii probelor din a doua sesiune (august – septembrie) a examenului naţional de Bacalaureat, care a început luni, 24 august, cu proba scrisă la Limba şi literatura română.

Pe 25 august a fost susţinută proba obligatorie a profilului, iar pe 26 august – proba la alegere a profilului şi specializării – E.d).

Absolvenţii de liceu din partea minorităţilor naţionale au susţinut pe 27 august proba scrisă la Limba şi literatura maternă – proba E.b).

Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale s-a derulat în zilele de 28 şi 31 august, respectiv 1 septembrie.

Rata finală de promovare (absolvenţi din promoţia curentă şi din promoţiile anterioare) înregistrată la sesiunea iunie-iulie 2020 a examenului naţional de Bacalaureat, după soluţionarea contestaţiilor depuse în etapa specială (6 – 12 iulie), a fost de 64,5% (95.470 de candidaţi). AGERPRES