M-am angajat acum patru ani în fața dumneavoastră că voi aduce un miliard de euro în județul Iași, câte o mie de euro pentru fiecare locuitor al său. Adversarii noștri politici au considerat expresia „un miliard de euro pentru un milion de ieșeni” ca fiind un simplu slogan electoral. Împreună cu dumneavoastră, le-am demonstrat cât de mult s-au înșelat. Angajamentul asumat nu doar că a fost realizat, ci chiar a fost cu mult depășit.
În patru ani, au fost efectuate lucrări sau au fost obținute finanțări certe pentru 400 km de drumuri județene. Printre ele, cel mai mare proiect de reabilitare a unui drum de interes regional, Axa Rutieră Strategică Iași – Suceava, în valoare de aproape o jumătate de miliard de lei. Au fost demarate sau chiar finalizate 270 de proiecte de modernizare și dotare a școlilor din mediul rural. Sănătatea a beneficiat de investiții de peste 140 milioane euro. Avem azi cel mai modern spital de neurochirurgie din România, recunoscut ca atare și pe plan european, iar primele lucrări de reabilitare completă a Spitalului de Copii sunt în plină desfășurare. A fost reabilitată Casa Dosoftei sau sediul fostei Chesturi, iar reabilitarea altor monumente emblematice ale Iașului se află în curs.
Împreună cu dumneavoastră am parcurs în ultimii patru ani un drum greu, dar frumos. Pe același drum vom merge și în următorii patru ani, pentru a termina ce am început, dar și pentru a începe noi proiecte, subsumate aceluiași scop: bunăstarea județului și a locuitorilor săi.
Vom finaliza modernizarea tuturor drumurilor județene care ne-au mai rămas. Mai trebuie să investim doar 200 milioane euro, iar județul va avea, pentru prima oară în istoria sa, o rețea de drumuri județene complet modernizată. Trecem deja la un alt nivel în ceea ce privește infrastructura rutieră. Prin promovarea unor trasee tematice precum drumul mănăstirilor sau drumul vinului vom pune în valoarea și zona turistică a județului.
În plus, municipiul Iași va beneficia de o șosea de centură veritabilă, acest proiect fiind deja depus pentru a obține finanțarea necesară, fonduri europene nerambursabile.
Vom demara cel mai amplu program de extindere a rețelelor de apă-canal ce a fost început vreodată în România. O jumătate de miliard de euro vor aduce județul în secolul 21 și din acest punct de vedere. Nu vom mai avea localități fără apă.
Investiții de 100 milioane euro vor asigura viitorul dezvoltării Aeroportului pe următorii 20 de ani. Vom avea practic un nou aeroport, terminale noi, dar și o zonă cargo. Devine realitate și centrul intermodal de marfă. Pregătim documentațiile necesare pentru a obține fonduri nerambursabile de aproximativ 30 milioane de euro. Centrul va fi construit la Holboca și va face legătura între Aeroport, partea de transport pe calea ferată și transportul rutier.
Proiectul de extindere a rețelei de gaz din mediul rural, pe care l-am pregătit încă din perioada în care am fost secretar de stat, s-a maturizat și este gata de a porni. Avem deja 19 comune deja implicate, iar lor li se vor adăuga și altele.
Nu vom uita nici de infrastructura de sănătate. Vom transforma spitalele din subordinea Consiliului Județean în centre de excelență, în unități dotate cu cele mai noi și moderne echipamente.
În parteneriat cu Primăria municipiului, dar și cu primăriile din Zona Metropolitană avem planuri de dezvoltare a transportului metropolitan. Voi fi alături de doamna primar Camelia Gavrilă și la implementarea unui proiect ambițios, cel de dezvoltare a complexului urban de pe șesul Bahluiului.
Dragi ieșeni, veți găsi în mine, în cotinuare, un partener. Voi fi alături de dumneavoastră în încercarea de a rezolva problemele cu care se confruntă comunitățile locale. Vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o până acum. Iașul este pe drumul cel bun! Continuăm împreună!
Pe 27 septembrie votăm echipa PSD la Consiliul Județean! Votăm primarii și candidații social democrați pentru că ei reprezintă siguranța dezvoltării Iașului!