Nominalizări la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2019

Juriul pentru decernarea Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2019, alcătuit din: Mihai Zamfir (Preşedinte), Gabriela Gheorghișor, Ioan Holban, Angelo Mitchievici, Ovidiu Pecican, Cornel Ungureanu și Răzvan Voncu (membri), în urma unor etape succesive de jurizare tip conferință online, a stabilit luni, 31 august 2020, următoarele nominalizări:

Poezie
Horia Gârbea, Pisica din Kavala, Neuma
Ioana Ieronim, Trecere petrecere, Tracus Arte
Vasile Igna, Periscop, Cartea Românească
Ioan Moldovan, Multe ar mai fi de spus, Cartea Românească

Proză
Simona Antonescu, Ultima cruciadă, Polirom
Gabriel Chifu, În drum spre Ikaria, Art (autorul s-a recuzat)
Corina Sabău, Și se auzeau greierii, Humanitas
Florin Toma, Depozitul de bătrâni, Brumar

Critică, istorie literară, eseu

Mircea Anghelescu, O istorie descriptivă a literaturii române, Tracus Arte
Daniel Cristea-Enache, Linia de contur, Spandugino
Ștefan Firică, Autenticitatea, sensuri și nonsensuri. Teorii româneşti interbelice în contexte europene, Tracus Arte
Gelu Negrea, Doamnele domnului Caragiale, Tracus Arte

Dramaturgie
Juriul nu acordă premiu la această secțiune.

Debut
Andreea Heller-Ivancenko, Condiţia mesianică în romanul crepuscular, Tracus Arte
Vlad Sibechi, Meditațiile bătrânului despre libertate, Tracus Arte
Cosmin Andrei Tudor, Ochilor verzi, Cartea Românească

Literatură pentru copii și tineret
Ioana Bâldea Constantinescu, Poveste pentru Maria, Nemira
Liviu Capșa, Animale-fantezii adunate-n poezii, Neuma
Mihai Măniuțiu, Filip și întunericul, Tracus Arte

Traduceri din literatura universală

Antonio Lobo Antunes, Până ce pietrele vor deveni mai ușoare ca apa, traducere din portugheză de Dinu Flămând și Anca Milu Vaidesegan, Humanitas
J.M. Coetzee, Ținuturi în crepuscul, traducere din engleză de Irina Horea, Humanitas
Evgheni Vodolazkin, Brisbane, traducere din rusă de Adriana Liciu, Humanitas
Yukio Mishima, O dimineață de iubire pură, traducere din japoneză de Andreea Sion, Humanitas
Miklós Bánffy, Trilogia transilvană (vol. I, II, III), traducere din maghiară de Marius Tabacu, Tracus Arte

Premiul special
Ștefan Bolea, Jung și filosofia umbrei, Tracus Arte
Corina Ciocârlie, Andreea Răsuceanu, Dicționar de locuri literare bucureștene, Humanitas
Mircea Mihăieș, O noapte cu Molly Bloom, Polirom

Premiul național
Juriul va acorda Premiul fără să facă nominalizări.

Cărți în limba minorităților

Comisia pentru Minorități, compusă din Markó Béla (președinte), Dagmar Maria Anoca, Slavomir Gvozdenovici, Ivan Kovaci, Karácsonyi Zsolt (membri), în urma unor etape succesive de jurizare online, a stabilit în data de 5 august 2020 următoarele nominalizări pentru Premiile Uniunii Scriitorilor din România – cărți în limba minorităților:

Scriitori / Cărți în limba maghiară:
Borsodi L. László: Hermész visszhangjai. Titlul în limba română: Ecourile lui Hermes (studii), Editura: Sétatér Kulturális Egyesület, Cluj-Napoca, 2019
Hajdú Farkas-Zoltán: Csonkamagyar. Titlul în limba română: Ciuntiții (roman), Editura: Bookart, Miercurea-Ciuc, 2019

Cartea de debut în limba maghiară:
Borcsa Imola: Magnebéhat (Magnebeșase), nuvele. Editura Erdélyi Híradó, Cluj-Napoca și Editura Napkút, Budapesta, 2019

Scriitori / Cărți în limba slovacă:
Ivan Miroslav Ambruš, Zastavenia v kráse. Titlul în limba română: Popasuri întru frumos (poeme), Editura Ivan Krasko, Nădlac, 2019

Scriitori / Cărți în limba sârbă:
Liubinca Perinaț Stancov. Titlul în limba română: Păsări mecanice (eseuri), Editura: Uniunea Sârbilor din România, Timișoara, 2019

Scriitori / Cărți în limba ucraineană:
Iryna Moisei – Naicrașcea mama. Titlul în limba română: Cea mai frumoasă mamă (poezii pentru copii), Editura: Ed. RCR Editorial, București, 2019
Larisa Mihaela Traista – Kalenova dușa moia. Titlul în limba română: Sufletul meu de călină (poezii), Editura: Ed. RCR Editorial, 2019
Mihailo Voloșciuc – Duși mojei oberih. Titlul în limba română: Pavăza sufletului meu (poezii), Editura: RCR Editorial, 2019

(Festivitatea de decernare a Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2019 va avea loc pe 11 septembrie, ora 11, la Casa Vernescu, Calea Victoriei nr. 133, fără public, într-o Gală filmată de TVR)