PRIMUL CLOPOȚEL PREGĂTEȘTE ULTIMUL CLOPOT

Agitația devine din ce în ce mai mare, mai insistentă, mai plină de capcane sau de iluzia acestora. Țara se pregătește pentru deschiderea școlilor, de fapt, pentru revenirea la școală a elevilor. Nu trebuie să uităm că începutul de școală nu va mai fi la fel de pașnic și de emoționat ca cel de anul trecut, cel puțin. Elevii ar trebui să fie cei mai debusolați cu noile reguli care, în mare parte, nu sunt clare nici măcar de cei care le-au gândit. Părinții devin astfel osia la care sunt înhămaţi boii de serviciu ai guvernării Orban, în rândul cărora vedem și ne crucim și o vacă. Fără a fi nepoliticos, fără a mă folosi de protecția animalelor în sprijinul producătoarelor de lapte de vacă, trebuie să mă delimitez de această poziție în demitificarea carului cu boi, prin această ingerință barbară, de a pune în locul boului o vacă.
Poate nu s-ar fi întâmplat nimic, poate nimeni nu ar fi sesizat ugerele bălăngănindu-se, dacă în propoziție nu ar fi vorba direct despre un nou început de an școlar. Acesta, nu putem uita, trebuie să se lege de sfârșitul anului școlar 2020, sfârșit care nu s-a mai întâmplat în școli, ci direct în online. Astăzi ne pregătim să redescoperim locul în care am intrat în vacanță, pentru a avea avea de unde să ne întoarcem la școală.
Între timp trebuie să ținem minte întreaga tevatură pe care clasa politică nu a ezitat să o facă, astfel încât, acest nou început să fie numai bun de ținut minte. Revoluția școlară a devenit astfel o bază serioasă de cercetare și experimentare, testându-se tot felul de formule, colorate de la verde la galben și evident la roșu. Școala a fost decongestionată de bănci și implicit de elevi, clasele au fost sluțite și împopoțonate cu tot felul de bariere de plexiglas sau pur și simplu de spații libere, astfel încât, distanțarea fizică să fie o garanție a câștigării luptei cu coronavirusul. Din nou formulele mobilizatoare și-au făcut prezența, ieșind de sub praful timpului, ”Totul pentru victorie”, de această data duşmanul fiind identificat în coronavirus.
Clopoțelul a devenit un simbol al începutului anului școlar fără ca să mai semnifice o prezență fizică a celor care sunt astfel invitați să intre în clasă.
Pentru momentul festiv a mai rămas doar mass media să gestioneze cuvintele și promisiunile celor de care depinde nu neapărat reușitele, cât mai ales contabilizarea pașilor care se fac și de care vor depinde viitorul de mâine, poimâine…. Este destul de neclar până unde vom merge, unde vom ajunge, care va fi mult uitatul viitor luminos al copiilor, copiilor noștri. Programul incert al școlilor, care depinde exclusiv de modul în care evoluează lupta cu Covid-19 influențează restul programului de lucru al societății. Destabilizarea nu se consumă doar la nivelul a merge sau nu la școală, a învăța sau nu cu profesorul lângă tine, a sta sau nu acasă în fața calculatorului și de a fi atent la ceea ce spune profesorul de dincolo de ecran. Un alt tip de atenție, un alt tip de concentrare. O altfel de participare interactivă la ora de clasă, devine predarea în online. De fapt, nu numai copilul este forțat să-și schimbe reflexele de a învăța, cât mai ales și persoanele auxiliare procesului de învățare, nimerite involuntar în scenariul ”școala online”, care se plimbă în același timp prin casă și care pot să devină surse de distragere a atenției celui mic, cu solicitări de genul: ”Băi țâcă, dă-mi și mie un pahar de apă, că mă doare capul de mor”!
Dacă ar fi să ne așteptăm și la rezultate, privind noul sistem de învățământ, acestea nu pot să apară mai devreme de cinci ani, timp necesar verificărilor conduitei relației dintre profesor-elev , elev-familie, părinți-profesor.
Școala este pe punctul de a eșua în zona gesturilor regretabile, a denaturări mesajului educațional împins spre periferia importanței misiunii de a educa și de a fi educat. Riscăm să ajungem un popor deșcolit, părăsit, rămas fără Învățător, fără știința de a te apropia de copil astfel încât acesta să nu se sperie, ci, din contra, să fie dominat de dragostea față de carte. De dragostea față de iubirea pe care flacăra cunoașterii o ridică și o împrăștie prin cele mai întunecate cotloane ale acelor întrebări, ale căror răspunsuri ne pune față în față cu viața reală, cu viața de care depinde, la urma urmei, destinul nostru ca personaj principal al școlarizării.
Ai carte, ai parte. Ai parte… locul îți va fi garantat în arhitectura cunoașterii. Primul clopoțel pregătește ultimul clopot.
ADI CRISTI