Turcan: 2.800 de clădiri şcolare vor fi conectate la internet

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat joi că, în urma constituirii grupului comun cu operatorii de telefonie, cu ANCOM şi cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei, cel mai probabil 2.800 de clădiri şcolare vor fi conectate la internet.

 

„În urma analizei realizată de către Ministerul Educaţiei, aproximativ 5.000 de clădiri şcolare nu aveau conexiune la internet. Ca atare, în urma grupului comun pe care l-am constituit împreună cu operatorii de telefonie, cu ANCOM, cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale, am ajuns la un progres important, şi anume operatorii îşi vor lua un număr de şcoli pentru care vor asigura fibră optică şi vom ajunge, cel mai probabil, la 2.800 de clădiri şcolare conectate la internet, în plus faţă de cele pe care le avem. În sensul acesta va fi creat un contract-cadru, serviciile din partea operatorilor vor fi furnizate gratuit şi, în urma contractului-cadru, vom adopta şi un memorandum în şedinţa de Guvern, astfel încât să poată să fie finalizat şi juridic acest demers”, a spus Turcan, la începutul şedinţei de Guvern.

Premierul Ludovic Orban a menţionat că în următoarea şedinţă de Guvern va trebui adoptat acel memorandum iniţiat de Ministerul Educaţiei.

„Către Ministerul Fondurilor Europene am rugămintea să acceleraţi procedurile de întocmire a ghidului aplicantului pentru decontarea sumelor pentru autorităţi locale sau unităţi şcolare, 175 de milioane de euro pentru achiziţionare de tablete, de materiale de protecţie sanitară şi celelalte dispozitive. (…) Rugămintea mea e să le faceţi cât mai simple, să fie cât mai clare, iar mecanismul de transmitere şi viteza de procesare a lor să fie maximă, pentru că autorităţile locale sau autorităţile şcolare vor trebui să facă contractele şi noi trebuie să le decontăm într-un termen cât mai rapid, astfel încât să nu mai aibă probleme de finanţare”, a afirmat Orban. AGERPRES