VINOVĂȚIE PREZIDENȚIALĂ

Care sunt faptele?! Să vorbească faptele! Același președinte jucător, care răspunde la numele de Klaus Werner Iohannis, a dat de înțeles că fiind vorba despre oamenii săi, din guvernul său, nu au de ce să se simtă vinovați, indiferent de ce li se întâmplă, mai ales într-un mediu ostil în care mișună pesediștii și pesedeii, care mai de care mai agresivi. Chiar dacă, mașina ministrului Bode a spulberat o altă mașină, ce se deplasa în mod regulamentar, doar că, ghinion, venea din sens opus, președintele nu consideră că ministrul Transporturilor ar trebui să-și dea demisia, ci de vină nu poate fi decât lipsa unei infrastructuri performante sau cel puțin de Doamne ajută, cu ajutorul căreia să nu mai avem astfel de incidente neplăcute.
Acest moment delicat și greu de gestionat încearcă să fie acoperit de surlele și trâmbițele ”majorării pensiilor”,care de fapt sunt doar o jalnică tăiere în sensul că în conformitate cu acea lege promulgate de același președinte pensionarii ar fi trebuit să ia o pensie majorată cu creșterea de 40% a punctului de pensie. În realitate pensionari au început să ia majorare a punctului de pensie cu doar 14% și nu 40% așa cum spune legea, așa cum a decis Parlamentul, așa cum nu vrea să înțeleagă Guvernul Ludovic Orban, doar pentru că nu reuşeşte să-l ducă mintea, să pună în aplicare legea. Apărătorul bezmeticelor scenete, Klaus Werner Iohannis ține morţiş să constate:
„E un demers electoral, populist. I-am auzit pe unii afirmând cu nesimțire că pensiile au fost tăiate. După ce economia își va reveni, sigur se vor găsi soluții pentru a veni cu majorările pe care toată lumea le așteaptă și îi înțeleg foarte bine pe oameni. Pe de altă partea, mi-a plăcut faptul că CCR a constatat că în Parlament nu se pot lua decizii care pun în dificultate finanțele țării. Nota bene: PSD nu poate pune din opoziție în dificultate finanțele țării și știe foarte bine acest lucru, au amăgit cu bună știință pensionarii, desi știu că această mărire nu este posibilă.”
Citiți și vă cruciți. Logică de președinte, care este decis să facă totul pentru a încălca legea, salvându-și astfel camarila. Legea, în acest caz nu mai contează, chiar dacă a fost ea promulgată de același președinte.
Mai mult, să comentăm o altă atitudine de președinte al tuturor românilor, care ar trebui să se bucure de funcția de mediator între partidele politice și între puterile statului. Iată cum înțelege Klaus Werner Iohannis această relație:
Klaus Iohannnis și-a început discursul printr-un nou apel la responsabilitate, amintind statisticile îngrijorătoare referitoare la evoluția cazurilor COVID. „Dragi români, continuați să fiți responsabili. Virusul, în absența, încă, a unui vaccin, are o singură barieră, grija fiecăruia pentru el și cei din jur. Protejați-vă cu mască, distanțate, dezinfecția mâinilor, sunt singurele arme în confruntarea cu virusul. (…)  Mulțumesc, încă odată, cardele medicale pentru profesionalism și eforturile depuse, dar lupta nu s-a încheiat. De aceea, fac apel la medici, la spitale, la DSP-uri să mențină spitalele și activitatea acestora la un nivel ridicat, pentru a face față. Acestea sunt problemele reale ale Românie, iar autorităţile fac tot ce le stă în putință,” a afirmat șeful statului.
Pornind de la situația pandemiei, Klaus Iohannnis a acuzat din nou PSD și liderii săi că nu sunt preocupați de problemele reale ale românilor, ci doar de propriile interese. „Am asistat, luni, la o situaţie care a frizat ridicolul, s-a așteptat zeci de minute cvorumul necesar pentru dezbaterea acelei moțiuni de cenzură neavenite. Cu alte cuvinte, chiar cei care au făcut acest demers nu au fost în stare să asigure prezența în sală a propriilor parlamentari. Am spus de la început că e cinică depunerea moțiunii de cenzură într-un moment in care e nevoie ca toate energiile să fie canalizate spre lupta cu epidemia.
După eșecul previzibil și lamentabil de luni, mă întreb cui i-a folosit toată această discuție politicianistă a PSD, care a dovedit că pur și simplu nu-și poate stăpâni setea de putere. Ce soluții pot aștepta românii de la un partid care acționează doar pentru propriii membri, nu pentru cetățeni?
Le mulţumesc tuturor formaţiunilor politice care nu s-au alăturat unor interese strict electorale.
Cine pe cine crede, cine pe cine acuză, cine pe cine păcălește. Filmul ar fi avut un alt deznodământ dacă am fi privit convulsiile anului 2012 sau 2016…sub formă de premoniție.
ADI CRISTI