Spectacole de teatru în aer liber și proiecții de film, la Ateneu, în săptămâna 7-13 septembrie

Chiar dacă a venit toamna, Ateneul Național din Iași continuă seria de spectacole de teatru și proiecții de film în aer liber, începută în luna iunie, care se vor desfășura în Grădina de Vară a Ateneului, la Amfiteatrul Palas, pe Terasa Acoperiș a instituției, dar și la Casa Callimachi și Centrul de Evenimente Agora.  Iubitorii de teatru sunt așteptați diminețile cu spectacole pentru copii și serile cu comedii  spumoase pentru cei mari. Astfel, copiii se vor împrieteni cu Peter Pan, vor deprinde lecția curajului de la Făt Frumos, vor vedea ce năzbâtii a mai făcut Nică sau vor învăța să se spele corect pe mâini și să aibă grijă de sănătatea lor. Serile aparțin comediei. Ateneul Național din Iași vă propune să cunoașteți povestea Monei din „Steaua fără nume”, să fiți măcar pentru o seară „Cu capu’n nori”, să râdeți pe săturate „Astă seară… în familie” ori să vedeți ce fac vecinii din „Preșul”. În același timp, echipa Ateneului va bucura în această săptămână și publicul din localitățile Ciurea, Cotnari și Românești cu spectacolele „Amintiri din copilărie”, „Harap Alb”, „Dineu cu proști”, „Take, Ianke și Cadîr” și „Comedie cu olteni”.

Evenimentele vor fi organizate cu respectarea măsurilor și regulilor de distanțare socială impuse. Biletele pentru spectacole pot fi achiziționate de pe www.ateneuiasi.ro, de la casa de bilete a Ateneului sau cu o oră înainte de începerea spectacolului. Prețul unui bilet este de 15 lei la spectacolele pentru copii și 20 de lei la cele pentru adulți.

Luni, 7 septembrie 2020, ora 10.00, Amfiteatrul Palas

Peter Pan, regia Iulian Sandu

 

  • Luni, 7 septembrie 2020, ora 18.00, Centrul de Evenimente Agora

Peter Pan, regia Iulian Sandu

  • Marți, 8 septembrie 2020, ora 10.00, Amfiteatrul Palas

Făt Frumos din lacrimă, regia Erica Moldovan

  • Miercuri, 9 septembrie 2020, ora 10.00, Amfiteatrul Palas

Amintiri din copilărie, regia Octavian Jighirgiu

  • Miercuri, 9 septembrie 2020, ora 19.00, Amfiteatrul Palas

Steaua fără nume, regia Andrei Ciobanu

  • Joi, 10 septembrie 2020, ora 19.00, Centrul de Evenimente Agora

Astă seară… în familie, regia Erica Moldovan

  • Vineri, 11 septembrie 2020, ora 19.00, Grădina de Vară a Ateneului

Cu capu’n nori, regia Daniel Onoae

  • Sâmbătă, 12 septembrie 2020, ora 19.00, Grădina de Vară a Ateneului

Preșul, regia Denisa Cernat

  • Duminică, 13 septembrie 2020, ora 10.00, Amfiteatrul Palas

Spală-te pe mâini!, Compania Andirino

 

  • Duminică, 13 septembrie, ora 12.00, Grădina de Vară a Ateneului

Povestea omului leneș, Marionnette Show

  • Duminică, 13 septembrie 2020, ora 19.00, Amfiteatrul Palas

Astă seară… în familie, regia Erica Moldovan