45 de tineri ieşeni şi-au dezvoltat vara aceasta abilităţile tehnice alături de trainerii Endava

Endava, una dintre cele mai importante companii de software din România, sprijină comunitatea ieșeană prin intermediul programelor de pregătire profesională, dedicate celor aflați la început de drum în domeniu. Anul acesta, Endava Iași a primit peste 1500 de aplicații, din care au fost selectați 45 de tineri pentru cele două programe: Summer Internship și School of Digital Design. „Investiția în tinerele talente, aflate la început de carieră, e motorul nostru de creștere, iar în același timp reprezintă angajamentul continuu al Endava de a dezvolta comunitatea IT din Iași. Am început programele de internship și graduates în urmă cu 10 ani și le vom continua în fiecare dintre anii ce vor urma. De-a lungul timpului, sute de tineri înzestrați ne-au trecut pragul, tineri care între timp au devenit mentori, oferind la rândul lor din cunoștințele acumulate celor aflați acum în programele noastre”, a declarat Iulian Antonovici, Delivery Unit Manager, Endava Iași.

31 de studenți selectați la Summer Internship, din 1507 aplicații

 Programul Summer Internship Endava, care a debutat anul acesta la 13 iulie și are o durată de nouă săptămâni, vizează atragerea studenților de la facultățile de profil din Iași – informatică, matematică, automatizare etc. – oferindu-le șansa de a-și dezvolta abilitățile tehnice alături de traineri cu experiență din cadrul Endava Iași. În contextul pandemic actual, programul de internship va fi susținut de la distanță, trainerii și internii folosind platforme digitale de colaborare. Endava Iași a primit anul acesta în total 1507 aplicații pentru disciplinele Full Stack Development (Java + UI), Full Stack Development (.Net + UI), Automation Testing (Java), Automation Testing (.NET), Applications Management. În urma unui proces riguros de selecție, 343 de studenți au fost programați pentru testul tehnic, dintre care 70 au mers mai departe și au susținut interviuri cu specialiștii HR și viitorii traineri. La finalul acestor etape, au fost selectați 31 de tineri cu un apetit crescut pentru tehnologie. Primele patru săptămâni au fost dedicate dezvoltării abilităților soft (soft skills): spiritul de echipă, time managent, capacitățile de relaționare interpersonale etc. În continuare, studenții au învățat de la trainerii Endava cum să folosească diverse tool-uri în funcție de disciplina din care fac parte. Obiectivul final este ca internii să lucreze în echipă și să lanseze o soluție tech funcțională, anul acesta fiind vorba despre o aplicație de training management. În tot acest timp, aceștia vor fi ghidați de traineri și mentori, care îi vor sprijini atât pe partea tehnică, cât și în provocări non-tehnice. „Internship-ul este un program cu tradiție în Endava, pe care îl organizăm an de an, așa încât nu am putut spune pas nici anul acesta. Este un program de suflet, în care reușim să creionam primii pași spre o carieră în IT tuturor celor care se află la început de drum. Este o muncă imensă și sunt foarte multe resurse investite într-un astfel de program, însă la final de zi satisfacția noastră este dată de faptul că am fost acolo, alături de ei, la linia de start în carieră”, a declarat Elena Marciuc, coordonatorul programului de internship.

14 persoane urmează anul acesta School of Digital Design la Endava Iași

 În afară de programul de internship care se desfășoară o dată pe an, Endava Iași mai organizează o serie de programe de training pe diverse discipline, denumite Schools, care se adresează unui număr redus de persoane, durează mai puțin și sunt mult mai specializate. Acestea au fost lansate în urmă cu 5 ani, cu principalul scop de a sprijini oamenii să îmbrățișeze o carieră în IT, indiferent de nivelul de experiență sau pregătirea anterioară. School of Digital Design este organizat de disciplina de Creative Services din cadrul Endava Iași și își propune să le ofere celor 14 tineri selectați oportunitatea de a-și aprofunda cunoștințele tehnice într-o manieră interactivă în domeniile Customer Experience, User Experience, Visual & Brand, Service Design, Product Design, Copyright, HTML & CSS pentru designeri, principii de design etc. De asemenea, cursanții au ocazia de a folosi aceste cunoștințe într-un context real de business, alături de specialiștii Endava Iași. „Structura și materiale predate au respectat și încurajat o interacțiune continuă în timpul orelor, lucru care a redat unui School organizat online o experiență aproape ca in-person. Deși presupun că mutarea unui astfel de program – gândit pentru a fi predat în locație – în online a fost foarte dificilă, tranziția aceasta mi-a permis să particip în cadrul School-ului din cealată parte a tării – lucru pentru care sunt incredibil de recunoscător”, a declarat Flavius Caragea, cursant School of Digital Design. Endava este lider în furnizarea de servicii tehnologice de ultimă generație și își sprijină clienții în dezvoltarea propriilor organizații, prin utilizarea soluțiilor scalabile de Distributed Enterprise Agile. Endava colaborează cu clienții săi, integrându-se perfect cu echipele acestora, catalizând ideile și livrând soluții robuste. Compania ajută clienții să devină companii digitale bazate pe experiență, sprijinindu-i în călătoria lor de la generarea de idei la dezvoltarea și implementarea de produse, platforme și soluții. Clienții Endava activează în industriile de Plăți, Servicii Financiare, TMT (Tehnologie, Media si Telecom), Bunuri de Consum, Logistică și Medicală. La 31 decembrie 2019, Endava avea un număr de 6.267 de angajați la nivel global în birourile sale din America de Nord, Europa de Vest și în centrele de livrare din România, Moldova, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Argentina, Uruguay, Venezuela și Columbia.