Victor Ponta are convingerea că Pro România va creşte în Cluj şi în Ardeal

Preşedintele PRO România, Victor Ponta, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că are convingerea că echipa sa va creşte în Cluj şi în Ardeal, la fel ca în toată ţară, el punctând că multă lume apreciază măsurile pe care le-a luat când a fost prim-ministru.

„În sfârşit am participat la o întâlnire politică la Cluj în care m-am simţit confortabil, o echipă mai nouă şi mai relaxată, cu câţiva dintre cei cu care am lucrat mulţi ani şi oameni. Vreau să-l susţin nu doar pe Remus Lăpuşan la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, pe Dan Codrean pentru candidatura la municipiu, pe toţi colegii care merg, acum sunt lângă noi în această bătălie. O bătălie pe care Pro România o dă pentru prima dată, dar o bătălie în care eu cred că în Cluj, unde s-au făcut multe lucruri bune, întotdeauna e nevoie de mai mult, şi întotdeauna e nevoie de cineva care să reprezinte şi alte categorii de nevoi, alte categorii de electorat. Am mare încredere că pe zona de centru-stânga nu prea mai e nimeni şi atunci e nevoie de Pro România şi sunt convins că multă lume apreciază măsurile economice pe care le-am luat ca prim-ministru, destulă lume apreciază ceea ce am reuşit să facem şi ce n-am reuşit să facem şi că echipa Pro România va creşte şi în Cluj şi în Ardeal, aşa cum creşte în toată ţara”, a spus Victor Ponta la Cluj.

El a efectuat o vizită electorală în cadrul căreia s-a întâlnit cu conducerea organizaţiei judeţene a Pro România şi cu candidaţii din judeţ.

Preşedintele Pro România Cluj, Remus Lăpuşan, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că formaţiunea sa are 56 de candidaţi la funcţia de primar în judeţ şi în 21 de comune are liste pentru consiliile locale. AGERPRES