Toate unităţile de învăţământ din municipiul Iaşi vor începe noul an şcolar în scenariul galben, care prevede participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea normelor de protecție, pe de o parte, și revenirea parțială (prin rotație la una, două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea normelor de protecție. Decizia a fost luată joi, 10 septembrie, de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), întrunit în şedinţă extraordinară la convocarea prefectului Marian Grigoraş, la propunerea conducerii Inspectoratului Şcoalr Judeţean. Funcţionarea unităţilor de învăţământ pe scenariile roşu, galben şi verde are în vedere raportarea la criteriul epidemiologic de infectare cu virusul SARS-CoV-2 (rata incidenței cumulate, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori) și la infrastructura și resursele existente în fiecare unitate. Potrivit acestui criteriu, 353 de şcoli din judeţul Iaşi se află în scenariul verde, respective 59,63%), 242 de şcoli în scenariul galben (39,86%), iar şapte şcoli (toate din comuna Bivolari, respectiv 1.16%, se află în scenariul roşu. Reamintim că, în scenariul 1, sau scenariul verde, toți elevii merg la școală, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție. Pentru acest scenariu, incidența trebuie să fie mai mică de un caz la mia de locuitori în ultimele 14 zile. Scenariul 2, sau scenariul galben, prevede participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, pe de o parte, și revenirea parțială (prin rotație la una sau două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție. Acest scenariu se aplică localităților cu incidența cuprinsă între 1-3% la mia de locuitori. În scenariul 3, sau scenariul roșu, toți elevii vor face cursuri online. Scenariul corespunde localităților cu o incidență a cazurilor de infecţii cu virusul SARS-CoV-2 mai mare de 3% la mia de locuitori la 14 zile. (E.M.)