Alegerile regionale care debutează vineri în Rusia se anunţă mai dificile ca de obicei pentru Rusia Unită, partidul pro-Kremlin, desfăşurându-se într-un climat marcat de o mişcare de contestare în creştere, care a pornit din Extremul Orient, de criza economică şi presupusa otrăvire a opozantului Aleksei Navalnîi, comentează AFP.
În 41 de regiuni, ruşii sunt chemaţi la urne pentru a alege 20 de guvernatori, deputaţi în adunări regionale sau municipale, precum şi patru deputaţi în parlamentul federal.
Votul se desfăşoară în decurs de trei zile, de vineri până duminică, pentru a limita riscurile de propagare a coronavirusului, dar opoziţia se teme că intervalul mare destinat votului va facilita fraudarea scrutinului.
De obicei, aceste scrutine locale suscită un interes slab, ţinând cont de monopolul partidului lui Vladimir Putin, Rusia Unită, în majoritatea covârşitoare a regiunilor ruse. Dar în unele alocuri, maşina electorală a Kremlinului ar putea fi întâmpina obstacole.
Confruntată cu probleme economice accentuate de pandemie şi reputaţia de clientelism, formaţiunea pro-Kremlin este în cădere în sondaje, la un an până la alegerile legislative ruse.
La aceasta se adaugă exemplul dat de Habarovsk (Extremul Orient), unde nu sunt prevăzute alegeri locale, dar unde de două luni Moscova nu a reuşit să stingă importante manifestaţii de protest denunţând arestarea guvernatorului regional ales în urmă cu doi ani împotriva unui favorit al Kremlinului.
‘Acest partid (Rusia Unită) este în totalitate în criză şi nu propune nici cea mai mică idee nouă’, a apreciat politologul Aleksandr Kînev.
Potrivit acestuia, Rusia Unită mizează pe o participare electorală generală scăzută, maximizând în acelaşi timp prezenţa funcţionarilor publici care ar putea fi constrânşi să voteze în favoarea puterii.
Kremlinul a favorizat de asemenea apariţia a patru partide cu rol de ‘spoiler’, create pentru a ‘diviza votul’ contestatar, potrivit lui Kînev.
Opoziţia vrea să profite de context pentru a marca puncte, în special în regiunile îndepărtate în care există neîncredere faţă de Moscova, suspectată că o interesează doar resursele naturale ale periferiei.
Aleksei Navalnîi, presupusă victimă a unei otrăviri cu substanţă neurotoxică în august, se afla de altfel în campanie în acel moment în Siberia.
El a realizat două anchete video cu privire la corupţia elitelor din Tomsk şi Novosibirsk şi venise să sprijine candidaţii angajaţi în cursă electorală în aceste oraşe.
Regiunea Novosibirsk şi capitala sa cu acelaşi nume sunt emblematice pentru actualele alegeri regionale. ‘De obicei, scrutinele sunt decise dinainte. Dar nu şi de data aceasta şi îmi place asta’, spune cu entuziasm Serghei Boiko.
La 37 de ani, această figură politică bine cunoscută în Novosibirsk, al treilea oraş ca mărime al ţării, a unit opoziţia pentru a contracara Rusia Unită şi Partidul Comunist, formaţiuni asociate pentru împărţirea puterii în oraş şi în regiune.
Coaliţia ‘Novosibirsk 2020’ prezintă în jur de 30 de candidaţi de deputat pentru adunarea municipală şi, în timpul campaniei, ea a putut conta pe voluntarii şi militanţii Fondului de luptă împotriva corupţiei (FBK), al lui Aleksei Navalnîi.
Fondul a publicat chiar înainte de alegeri o investigaţie cu privire la modul în care deputaţii şi funcţionarii de stat loiali puterii profită de achiziţiile publice.
Boiko, un om de afaceri care a renunţat la business în 2015 pentru a intra în politică, speră că un alt factor va juca în favoarea sa: ‘Există, în mod istoric, o libertate mai mare în Siberia, departe de putere şi de Moscova’.
Dar aceste ambiţii nu sunt lipsite de pericol. Membrii alianţei sale au fost vizaţi de agresiuni şi un atac a avut loc împotriva sediului său de campanie.
Un reprezentant al lui Navalnîi a fost bătut de necunoscuţi la Celiabinsk, între Ural şi Siberia. Dar aceasta nu o face să renunţe pe Helga Pirogova, de 31 de ani, membră a alianţei ‘Novossibirsk 2020’. Ea speră într-o victorie, care va fi ‘un model pentru întreaga Rusie’.
Aceşti opozanţi ruşi speră să formeze un grup în adunarea municipală pentru a putea promova un program axat pe accesul la transport şi ecologie în acest oraş extrem de poluat şi expus consecinţelor dezastruoase ale schimbărilor climatice în Siberia.
‘Ei spun că totul este rău, sunt împotriva zăpezii iarna şi a ploii vara’, contraatacă Renat Suleimanov, 54 de ani, un veteran comunist cu care Boiko se confruntă în circumscripţia sa. În opinia acestuia, este ‘imposibil’ ca opozanţii reuniţi într-o ‘alianţă de circumstanţă’ să poată pune actuala puterea în dificultate. AGERPRES