Breaking News

Poli Iaşi – Gaz Metan 1-4 (1-2). Daniel Pancu, umilit în Copou

După ce a fost salvată in extremis, sezonul trecut, de la retrogradare de  Federaţia Română de Fotbal, prin mărirea numărului de echipe din Liga 1, Politehnica Iaşi pare a nu mai avea scăpare în acest an. Impresia lăsată după disputarea a trei etape din acest camionat este că echipa lui Daniel Pancu este deja condamnată la matineu după înfrângerea suferită sâmbătă după amiază, în Copou, când a  bifat cea de-a doua înfrângere consecutivă, scor 1-4 (1-2), cu Gaz Metan Mediaş. Întâlnirea nu a avut, practic, istoric, oaspeţii câştigând fără nicio emoţie un meci în care porneau cu prima şansă. Golul înscris în minutul 2 de Zajmovic s-a dovedit a fi un simplu foc de paie, elevii lui Dusan Uhrin Jr. anulând imediat avantajul gazdelor de pe tabelă, în urma reuşitei lui Ciocan (min. 7), după o nesincronizare a lui Baxevanos. Oaspeţii profită, apoi, de gafa nou sositului în Copou, Sorin Buşu, care îi pune pe tavă balonul lui Romeo (min. 30). La reluare, tot oaspeţii sunt cei care modifică tabela, mai întâi prin autogolul aceluiaşi nefericit Sorin Buşu (min. 67), iar apoi prin Ronaldo Deaconu (min. 81). Victorie incontestabilă a Gazului, care s-a distrat în Copou în faţa unei echipe pentru care Liga 1 este o pălărie mult prea mare. După un 1-0 mincinos, în prima etapă, în Copou, cu Chindia Târgovişte, elevii lui Daniel Pancu pierd, aşadar, două meciuri la rând  (0-4 cu FC Botoşani şi 1-4 cu Gaz Metan), încasând opt goluri şi înscriind doar unul singur. Deşi este încă devreme, soarta lui Daniel Pancu pare a fi pecetluită, mai ales că în următoarele etape, Iaşul are un program foarte greu, urmând să întâlnească, în ordine, pe UTA (d), FCSB (a), Universitatea Craiova (d), Sepsi Sf. Gheorghe (a), Astra (d) şi FC Viitorul (a). Au evoluat echipele: Poli Iaşi: Axinte – Onea, Frăsinescu (min. 74 Acka), Baxevanos (min. 46 Breeveld), Buşu – Mihalache, Passaglia, Platini, Vanzo, Calcan (min. 70 Popadiuc) – Zajmovic (min. 67 A. Cristea); Gaz Metan: Buzbuchi – Baco, Larie, Popa, Trif – Droppa, Deaconu, Velisar, Butean – Ciocan (min. 57 Sanoh), Romeo (min. 57 Chamed). În etapa viitoare, Poli Iaşi va întâlni duminică, 20 septembrie, de la ora 18.45, în deplasare, pe UTA. (E.M.)