Trump recunoaşte că se înţelege mai bine cu liderii străini „duri şi răi”

Preşedintele american Donald Trump recunoaşte, într-o înregistrare făcută publică luni, că se înţelege mai bine cu liderii străini „duri şi răi”, relatează AFP.

Aceste mărturisiri, înregistrate de jurnalistul de investigaţie Bob Woodward, au fost difuzate de canalul NBC în ajunul publicării cărţii „Rage”, o cronică a preşedinţiei sale bazate pe 18 interviuri.

În acest extras, Donald Trump revine asupra legăturilor sale cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care a redus presa la tăcere şi a încarcerat zeci de mii de opozanţi după o tentativă de lovitură de stat în 2016.

„Mă înţeleg foarte bine cu Erdogan, chiar dacă nu ar trebui, pentru că toată lumea spune ‘ce tip îngrozitor’ „, mărturiseşte el în această înregistrare care datează din 22 ianuarie.

„Pot să vă spun că, cu cât sunt mai duri şi mai răi, cu atât mai bine ne înţelegem”, spune Trump în înregistrare.

„Îmi veţi explica asta într-o zi?”, întreabă intelorlocutorul său. „Cel mai uşor de abordat sunt poate cei care îmi plac mai puţin (…)”, a spus Trump.

Donald Trump a înnodat o relaţie specială şi cu preşedinţii chinez, Xi Jinping, şi rus, Vladimir Putin, sau prinţul moştenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman, toţi acuzaţi de grave încălcări ale drepturilor omului.

Preşedintele american s-a întâlnit în trei rânduri şi cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un şi elogiază cu regularitate buna lor înţelegere.

Pe de altă parte, relaţiile sale sunt mai degrabă călduţe cu liderii ţărilor aliate, în special cu cancelarul german Angela Merkel.

Cu prilejul discuţiilor sale cu Bob Woodward, cunoscut pentru că a dezvăluit scandalul Watergate care a dus la demisia preşedintelui Richard Nixon în 1974, Donald Trump a făcut şi alte mărturisiri stânjenitoare. Într-o primă înregistrare difuzată săptămâna trecută, el recunoaşte faptul că a ascuns americanilor gravitatea pandemiei de noul coronavirus.AGERPRES