Valorile termice vor fi oscilante în următoarele două săptămâni (14 – 27 septembrie), în majoritatea regiunilor, iar o uşoară răcire a vremii este preconizată în intervalul 18 – 20 septembrie, în timp ce precipitaţiile revin în unele zone atât spre finalul acestei săptămâni, cât şi după 22 septembrie, arată prognoza publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
În zona Banatului, vremea va fi călduroasă şi în general frumoasă până în data de 17 septembrie, cu temperaturi maxime ce se vor situa, în medie, în jurul a 30 de grade. În zilele de 18, 19 şi 20 septembrie va urma o răcire semnificativă şi o schimbare în aspectul vremii, astfel că maximele termice, mediate regional, vor fi de 20 – 22 de grade. Până în 25 septembrie se va încălzi uşor, cu maxime ce vor urca, în medie, la 26 de grade, însă în ultimele două zile de prognoză vor coborî spre 22 de grade. Minimele se vor menţine constante până la sfârşitul primei săptămâni, cu medii de 14 – 16 grade, vor scădea în weekend la valori mediate în jurul a 10 grade, apoi vor intra pe o tendinţă de creştere, astfel că, în a doua săptămână, se vor situa, în medie, între 10 şi 12 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în zilele de 17 şi 18 septembrie şi, din nou, în intervalul 22 – 27 septembrie.
În Crişana, în primele zile de prognoză, vremea va fi călduroasă la amiază, cu maxime termice ce se vor situa, în medie, în jurul a 30 de grade, însă, în intervalul 16 – 20 septembrie se va răci semnificativ, iar media maximelor va fi de 20 de grade. Din 20 şi până în 25 septembrie regimul termic va marca o creştere treptată, la valori medii de 26 de grade, după care se va intra din nou într-un proces de scădere, spre medii de 22 de grade. Temperaturile minime se vor situa, în medie, în jurul a 14 grade pe intervalul 14 – 17 septembrie, apoi vor scădea la medii de 8 grade în 19, 20 şi 21 septembrie, iar până la finalul intervalului, mediile regionale vor fi cuprinse între 10 şi 12 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în 17 şi 18 septembrie, precum şi în intervalul 23 – 27 septembrie.
În Transilvania, în primele patru zile de prognoză, vremea va fi în general frumoasă, cu valori termice ce se vor situa peste normele climatologice specifice acestei perioade, mediate regional în jurul a 28 de grade. În zilele de 18, 19 şi 20 septembrie se va răci accentuat, astfel încât media maximelor se va situa în jurul valorii de 18 grade. Ulterior, vremea se va încălzi uşor până în data de 25 septembrie când vor urca la valori de 24 de grade. Finalul de interval va aduce o răcorire uşoară, la medii diurne de 22 de grade. Regimul termic nocturn va fi constant până în 18 septembrie, la medii de 12 grade, după care va scădea la 6 grade, în intervalul 19 – 21 septembrie, iar ulterior se va situa, în medie, între 8 şi 10 grade. Ploi sunt preconizate în primele două zile ale intervalului de prognoză.
În Maramureş, intervalul de prognoză va debuta cu vreme frumoasă şi caldă, iar temperaturile maxime se vor situa, în medie, în jurul a 29 de grade. Din 18 septembrie şi până în 21 septembrie vremea va deveni rece, cu medii ale maximelor de 18 – 20 de grade, apoi se va încălzi treptat, spre valori de 24 de grade. În ultimele zile se va răci din nou, astfel că media maximelor va ajunge la 21 de grade. Temperaturile minime se vor menţine în jurul mediei de 14 grade până în data de 19 septembrie, când vor scădea semnificativ la medii de 6 grade, regim ce nu va varia decât din 22 septembrie când vor creşte treptat, până la valori mediate în jurul a 10 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în data de 17 septembrie şi, din nou, în zilele de 26 şi 27 septembrie.
În Moldova, vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi treptat, în primele zile de prognoză, în cea mai mare parte a regiunii, cu maxime mediate regional, între 28 şi 30 de grade. În 18, 19 şi 20 septembrie se va răci brusc, iar media maximelor va coborî până la 18 grade, dar după acest interval, va urma un proces de încălzire treptată, spre maxime, în medie, de 22 – 24 de grade. Valorile minime se vor situa, mediat, în jurul a 14 grade între 14 şi 18 septembrie. În 19, 20, 21 şi 22 septembrie regimul termic nocturn, în medie regională, va fi de 8 – 9 grade, iar până la finalul prognozei se estimează că va ajunge la 10 – 11 grade. Ploile îşi vor face apariţia pe 17 şi 18 septembrie, iar în restul intervalului şansele de precipitaţii vor fi scăzute.
În Dobrogea, în intervalul 14 – 17 septembrie, vremea va fi în general frumoasă şi caldă pentru această perioadă, cu maxime mediate în jurul a 28 de grade. După aceea se va răci semnificativ, cu cele mai reci zile în 19 şi 20 septembrie, când media maximelor va fi de 20 de grade, dar din 21 septembrie şi până la finalul intervalului se va mai încălzi uşor, iar regimul termic diurn, mediat regional, va fi de 22 – 24 de grade. Temperaturile minime nu vor avea variaţii semnificative în primele cinci nopţi când se vor situa, în medie, în jurul a 17 grade. Până în 20 septembrie se va resimţi o răcire majoră, la medii termice de 11 grade şi apoi vor creşte treptat spre 14 – 15 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi destul de redusă pe tot parcursul intervalului de prognoză, doar în 18 septembrie vor fi posibile ploi slabe pe arii restrânse.
Şi în Muntenia, intervalul de prognoză va începe cu vreme frumoasă şi caldă, chiar călduroasă la amiază, în special la câmpie. Până în data de 17 septembrie mediile maximelor se vor situa în jurul a 30 de grade. După această dată şi până în 21 septembrie valorile termice vor marca o scădere, astfel că media acestora va ajunge la 20 de grade. Perioada următoare va fi caracterizată de o revenire sub aspect termic, ce va determina maxime, mediate regional, de 24 – 26 de grade. Regimul termic nocturn va avea un traseu asemănător, astfel că, în perioada 14 – 18 septembrie, mediile minimelor se vor situa în jurul a 15 grade, după care vor suferi o scădere spre 8 grade, în data de 20 septembrie, şi vor creşte uşor până la finalul prognozei spre valori, estimate mediat, de 12 grade. La capitolul precipitaţii, probabilitatea de apariţie a acestora va fi destul de redusă pe tot parcursul intervalului de prognoză, cu excepţia zilei de 18 septembrie când acestea se pot semnala cu caracter local.
În Oltenia, vremea va fi călduroasă la amiază în cea mai mare parte a regiunii, cu maxime ce se vor situa, mediat regional, în jurul a 30 de grade, până în 17 septembrie. Ulterior acestei date, pe intervalul 18 – 21 septembrie, se va răci semnificativ, astfel că temperaturile se vor situa în jurul normelor şi uşor sub acestea, cu medii de 20 – 22 de grade. Din 22 septembrie, vremea se va ameliora uşor sub aspect termic, astfel încât mediile maximelor vor fi între 23 şi 25 de grade. Regimul termic nocturn nu va avea variaţii semnificative în perioada 14 – 18 septembrie, când media regională se va situa în jur de 16 grade, însă va scădea accentuat şi se va situa între 8 şi 10 grade în zilele de 19, 20, 21 şi 22 septembrie. Până spre sfârşitul prognozei se estimează o creştere treptată a valorilor minime, la medii de 12 grade. Ploile vor lipsi pe aproape tot parcursul intervalului şi doar în data de 18 septembrie vor creşte şansele de apariţie a acestora.
La munte, în primele patru zile de prognoză, vremea va fi în general frumoasă şi mai caldă decât normalul perioadei, cu media maximelor în jurul a 20 de grade. Din 18 septembrie şi până în 21 septembrie se va răci, chiar semnificativ, astfel că maximele mediate vor fi de 10 – 12 grade. Pe durata intervalului 22 – 26 septembrie se va încălzi uşor, cu medii ale maximelor de 14 – 16 grade, iar la final se preconizează din nou o scădere a valorilor termice spre 14 grade. Temperaturile minime vor fi, în medie, de 10 grade în perioada 14 – 17 septembrie, apoi vor scădea brusc la două grade mediat regional, în 19 şi 20 septembrie. Ulterior, valorile termice de peste noapte vor creşte din nou până la medii în jurul a 8 grade. Ploile se vor semnala în zilele de 17 şi 18 septembrie, iar în restul intervalului probabilitatea apariţiei acestora va fi destul de redusă. AGERPRES