Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a anunţat astăzi apariţia a două noi focare de COVD-19 în judeţ, la Institutul Regional de Oncologie (IRO) – Secţia de Radioterapie şi, respectiv, la o societate comercială din municipiul Iaşi. Potrivit informării date publicităţii de reprezentanţii DSP, în urma efectuării testelor epidemiologice, la Institutul Regional de Oncologie – Secția de Radioterapie au fost depistate 12 persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 (cinci cadre medicale și şapte pacienți). Ca urmare a acestui fapt, DSP a luat măsura suspendării ședințele de radioterapie a tuturor celor şapte pacienţi depistaţi pozitiv și transferul acestora către spitalele COVID-19 din oraş. Personalul medical confirmat pozitiv a fost, de asemenea, îndrumat pentru consultații de specialitate, în timp ce personalul contact apropiat urmează să fie retestat conform metodologiei în vigoare. De asemenea, s-a dispus efectuarea dezinfecției în toate spațiile secției din cadrul spitalului. În ceea ce priveşte societatea comercială din municipiul Iași, în urma testărilor, 11 salariaţi au depistaţi ca fiind infectaţi cu virusul SARS-CoV-2. Printre măsurile care au fost dispuse de DSP se numără dezinfecția locurilor de muncă, respectarea distanțării la locul de muncă, decalarea programului de lucru pentru evitarea aglomerației, servirea mesei de către salariați la punctul de lucru, nu în spațiul special amenajat, precum şi instruirea personalului cu privire la regulile de igienă personală. (E.M.)