Vaccinul gripal tetravalent pentru sezonul gripal 2020-2021 este disponibil pentru distribuție în România de săptămâna aceasta. Este vorba despre primele 400.000 de doze livrate, a anunțat furnizorul vaccinului.

”Prima tranșă de aproape 400,000 de doze va fi distribuită săptămâna aceasta către furnizorii de servicii de sănătate (Direcţiile de Sănătate Publică de la nivel naţional) ca parte a programului național de vaccinare, conform acordului cu Ministerul Sănătăţii pentru sezonul 2020-2021. De la Direcțiile de Sănătate Publică, vaccinul poate fi accesat de medicii de familie la timp pentru campania de vaccinare, conform calendarului Ministerului”, se arată într-un comunicat de presă.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă vaccinarea gripală ca o prioritate, pentru a reduce riscul de comorbiditate și mortalitate în cazul bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare, în contextul pandemiei de COVID-19.

Conform recomandărilor Agenției Europene a Medicamentului, producătorii de vaccinuri trivalente cu virus viu atenuat pentru sezonul 2020/2021 trebuie să folosească tulpinile de la un virus asemănător cu A/Guangdong-Maonan/SWL1536/2019 (H1N1)pdm09,  A/Hong Kong/2671/2019 (H3N2) și B/Washington/02/2019 (B/Victoria lineage).

Pentru vaccinurile gripale sezoniere trivalente pe bază de celule trebuie să folosească tulpinile de la virusurile A/Hawaii/70/2019 (H1N1)pdm09, A/Hong Kong/45/2019 (H3N2) și B/Washington/02/2019 (B/Victoria lineage).

Pentru vaccinurile tetravalente cu două virusuri gripale B, un virus asemănător cu B/Phuket/3073/2013 trebuie adăugat la tulpinile menționate mai sus.

Recomandările Agenției Europene a Medicamentului sunt emise în baza deciziilor Organizației Mondiale a Sănătății.

Ministerul Sănătății a comandat circa 3 milioane de doze de vaccin gripal, după ce anul trecut s-au făcut aproximativ 1,5 milioane de doze din cele comandate de MS. Este declarația ministrului Sănătății, dr. Nelu Tătaru, într-un interviu exclusiv pentru Sănătatea.TV și RoHealthReview.ro.

”Încă de la începutul acestei veri noi am făcut demersurile necesare  și am făcut comandă. Avem comenzi pentru circa trei milioane de doze, în condițiile în care, știm foarte bine, anul trecut s-au făcut 1,5 milioane de doze, iar prin farmacii s-au mai vândut în jur de 500.000. Ele vor veni în mai multe tranșe, începând cu 15 septembrie, 18 septembrie și câte două-trei tranșe în fiecare lună, în octombrie și noiembrie. Sper ca după 1 octombrie, 15 octombrie să putem începe și sezonul de vaccinare împotriva gripei”, a anunțat ministrul săptămâna trecută.