Mesaj tranşant al Ursulei von der Leyen: Acordul BREXIT nu poate fi modificat unilateral sau ignorat

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat, miercuri, că acordul privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, semnat în ianuarie, nu poate fi “modificat unilateral, ignorat”, înțelegerea agreată în detaliu de ambele părți fiind “o chestiune de drept, de încredere şi de bună credinţă”. “Acest acord de retragere a durat trei ani să fie negociat și am lucrat fără încetare la el. Rând cu rând, cuvânt cu cuvânt. Împreună am reușit. Rezultatul garantează drepturile noastre cetățenești, interesele financiare, integritatea pieței unice și, în mod crucial, Acordul din Vinerea Mare. UE și Regatul Unit au agreat împreună că era cea mai bună și singura modalitate de asigurare a păcii pe insula Irlandei. Nu vom da niciodată înapoi la acest lucru. Nu poate fi modificat unilateral, ignorat sau să nu i se mai aplice dispoziţiile. Este o chestiune de drept, de încredere şi de bună credinţă. Încrederea este fundaţia oricărui parteneriat puternic”, a afirmat ea în discursul privind starea Uniunii, susţinut în Parlamentul European Ea a citat-o pe Margaret Thatcher, fost premier britanic: “Regatul Unit nu îşi încalcă tratatele. Asta ar fi rău pentru Marea Britanie, rău pentru relaţiile cu restul lumii şi rău pentru orice viitor tratat comercial”. “Ce era adevărat atunci este în continuare adevărat”, a subliniat şefa CE. Declaraţiile sale survin după ce premierul britanic Boris Johnson a propus un controversat proiect de lege care revine asupra unor angajamente asumate în cadrul acordului privind Brexit-ul, în special în ceea ce priveşte protocolul menit a evita întoarcerea la o frontieră între Irlanda şi Irlanda de Nord. Ursula von der Leyen a mai declarat că orice zi care trece reduce şansele de a ajunge la un nou acord comercial cu Marea Britanie şi a atras atenţia Londrei că a mai rămas “foarte puţin timp” pentru adoptarea unei înţelegeri până la sfârşitul anului, potrivit Reuters, citat de Agerpres. În discursul său privind starea Uniunii, preşedinta CE a dedicat doar câteva fraze subiectului Brexit, concentrându-se în special pe relansarea economică în urma pandemiei de coronavirus, precum şi pe investiţiile din domeniile digital şi ecologic, comentează agenţia britanică de presă. “Cu fiecare zi care trece, şansele unui acord obţinut la timp încep să se reducă. Ne-a mai rămas foarte puţin timp”, a spus Ursula von der Leyen. (sursa: www.digi24.ro)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.