Breaking News

Rusia se teme că otrăvirea lui Navalnîi ar putea bloca livrarea gazului în Europa

Kremlinul a declarat miercuri că gazoductul Nord Stream 2, destinat să pompeze gaze ruseşti prin Marea Baltică în Germania, nu trebuie legat de cazul lui Aleksei Navalnîi, cea mai proeminentă personalitate a opoziţiei ruse la ora actuală, care, potrivit Berlinului, a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din familia Noviciok în Rusia, scrie Agerpres. Cancelarul german Angela Merkel se confruntă în prezent cu apeluri privind oprirea construirii acestei conducte, aproape finalizată, ca răspuns la presupusa otrăvire a lui Navalnîi luna trecută în Siberia. Nord Stream 2 nu ar trebui abordat atunci când se discută despre cazul Navalnîi, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferinţă de presă miercuri. „Ar trebui totuşi să înceteze ca acesta să fie menţionat în contextul oricărei politizări”, a spus Peskov.’Este un proiect comercial care corespunde absolut atât intereselor Rusiei, cât şi ţărilor Uniunii Europene, şi mai întâi de toate Germaniei’, a subliniat purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Moscova susţine că nu a văzut încă vreo probă că Navalnîi (44 de ani), un critic al Kremlinului, a fost otrăvit cu agent neurotoxic de tipul Noviciok, aşa cum au stabilit trei laboratoare occidentale, din Germania, Franţa şi Suedia. Rusia speră să coopereze cu Germania în acest caz, dar eforturile sale în acest sens au fost respinse până acum, a declarat Dmitri Peskov. „Ceea ce s-a întâmplat cu pacientul de la Berlin are nevoie de … investigaţie şi clarificare”, a spus Peskov, referindu-se la Navalnîi. „Pentru a face să avanseze această anchetă şi a clarifica circumstanţele, cooperarea cu Germania este esenţială înainte de toate. Rusia doreşte această cooperare, dar (demersul său) nu s-a bucurat de reciprocitate”, a remarcat reprezentantul administraţiei prezidenţiale ruse, în condiţiile în care autorităţile ruse refuză să deschidă vreo anchetă în cazul Navalnîi, declarând că nu vede vreun motiv pentru aceasta. Realizat de Gazprom în colaborare cu parteneri occidentali, proiectul Nord Stream 2, destinat să dubleze capacitatea gazoductului Nord Stream 1 care funcţionează între Rusia şi Germania, a fost construit în proporţie de 90% şi era programat să fie dat în exploatare la începutul anului 2021. Într-un gest care să demonstreze că Rusia este hotărâtă să continue acest proiect cu o „încărcătură politică”, o navă a Gazprom a plecat din Sankt Petersburg spre Mukran, baza de aprovizionare a conductei în Germania, după cum au relevat miercuri serviciile de monitorizare a traficului naval. Navalnîi a postat marţi o fotografie pe Instagram pe pat în spitalul din Berlin, înconjurat de familia sa. El a spus că poate să respire singur acum, după ce a fost în comă indusă în urma presupusei otrăviri la sfârşitul lunii august. (sursa: www.digi24.ro)