Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă comună la care au participat şi ministrul de Interne şi şeful AEP şi în care au fost anunţatemăsuri în perspectiva alegerilor locale, că dacă alegătorul are temperatură peste 37,3, este prioritar şi va merge către o urnă şi cabină de vot dedicată, care va fi utilizată doar pentru astfel de cazuri şi care se va dezinfecta după fiecare participant. Urna mobilă va fi trimisă mai întâi la votanţii non-COVID. Printre măsurile şi acţiunile de sănătate publică care trebuie respectate în ziua votării la alegerile locale din 27 septembrie se numără purtarea obligatorie a măştii de protecţie care să acopere nasul şi gura, precum şi dezinfectarea la intrarea şi ulterior ieşirea din secţia de vot, potrivit anexei din ordinul comun al Ministerului Sănătăţii, MAI şi AEP, document obţinut de News.ro. În secţia de vot vor fi cel mult 5 alegători şi va fi respectată distanţa de 1 metru între persoane. Va fi făcută şi o dezinfecţie în sediilor secţiilor de votare şi vor exista, pe cât posibil, circuite separate de intrare şi de ieşire în secţia de votare care vor fi marcate cu indicatoare. Locurile de staţionare în afara şi în sediul secţiei vor fi marcate pentru a fi respectată distanţa de 1 metru. ”V-am spus că va fi o lună de foc, care va începe prin măsuri de revenire la normalitate, redeschiderea restaurantelor, începutul şcolii, alegerile de pe 27 septembrie. Am avut un ordin comun cu MAI tocmai pentru a explica desfăşurarea şi normele de aplicat în campanie electorală. Acum avem un ordin comun care stabileşte acele norme din ziua alegerilor. Ţin să menţionez situaţii deosebite, în care alegătorul vine şi prezintă la triaj temperatură peste 37,3. El este prioritar şi va merge către o urnă şi cabină de vot dedicată. Se alege una din urne şi va deveni din acel moment urnă şi cabină de vot dedicată, pentru cei care prezintă simptome sau febră. Se va dezinfecta după fiecare participant. Urna mobilă va merge întâi la cei care au patologie non-COVID, urmând secundar cei care se află în izolare sau în carantină”, a explicat ministrul. De asemenea, Constantin Buică, preşedintele AEP a adăugat că acest ordin respectă fluxul şi circuitul normal într-o secţie de votare şi aduce partea de măsuri sanitare stabilite prin Legea 135. El a mai spus că accesul în secţia de votare va fi făcut de operatorul de calculator. Cetăţeanul se va prezenta la preşedintele secţiei de votare sau la membrul desemnat pentru identificarea în lista electorală şi înmânarea documentelor de votare, buletine de vot şi ştampilă. La ieşirea din secţie, cetăţeanului îi va fi înmânat actul de identitate şi va părăsi secţiile de votare. ”Prin ordin sunt stabilite regulile sanitare de urmat de la intrarea în secţia de votare, pe circuit, până la ieşirea din secţia de votare. Faţă de alegerile clasice pe care le ştiam noi, cetăţenii trebuie să respecte nişte reguli suplimentare, astfel încât să ne asigurăm că acest virus să nu fie răspândit şi oamenii să fie în siguranţă. Încă din această seară avem pregătit clipul de promovare a regulilor pe care cetăţenii vor trebui să le urmeze în secţia de votare, astfel încât să ne asigurăm că toată lumea ştie ce are de făcut şi cum trebuie să se comporte în pandemie la o secţie de votare”, a adăugat preşedintele AEP. (sursa: www.news.ro)