Focar de COVID-19 la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria”

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași a anunţat astăzi apariția unui nou focar de COVID-19 în judeţ, la Spitalul Clinic de Urgență Pentru Copii ”Sfânta Maria” din municipiul Iaşi – Secția Chirurgie Pediatrică 1, unde în urma testărilor epidemiologice, cinci cadre medicale au fost depistate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. Drept urmare, DSP a dispus izolarea cazurilor confirmate, monitorizarea stării de sănătate a personalului medical rămas în serviciu, precum şi etapizarea internării pacienților cronici chirurgicali. În altă ordine de idei, reprezentanţii DSP informează că la Spitalul „Sf. Sava” din municipiul Iași, în urma retestărilor care au avut loc în perioada 09 – 11.09.2020, un număr de 11 salariați și 19 beneficiari s-au negativat, astfel încât la data de 14.09.2020, în această unitate medicală mai erau pozitivi 19 salariați și 50 de beneficiari, dintr-un total de 99 de cazuri pozitive în focarul inițial. În ceea ce priveşte focarul de la Institutul Regional de Oncologie – Secția de Îngrijiri Paleative – a fost testat întreg personalul secției și beneficiarii, în prezent existând în secție patru pacienți, toți negativi (26 de cazuri în focarul inițial). La Institutul de Psihiatrie „Socola”, după testarea din data de 15 septembrie au mai fost confirmați pozitiv şapte pacienți pozitivi, din 31 de cazuri pozitive inițial, iar la Centrul de Servicii Sociale „C.A. Rosetti”, după ultima retestare  au  mai fost depistați pozitivi alţi cinci beneficiari. În prezent, în cadrul acestui centru, 22 de beneficiari şi un salariat sunt infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, dintr-un total de 69 de cazuri inițial. (E.M.)