Spitalul mobil COVID-19 de la Leţcani a primit astăzi autorizația de funcționare din partea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași. Documentul stipulează faptul că „sunt îndeplinite prevederile reglementărilor sanitare în vigoare”, motiv pentru care spitalul mobil COVID-19, secție exterioară a Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi, poate primi deja primii pacienți. „Iată-ne în fața unei misiuni îndeplinite cu succes, după o muncă de câteva luni, după eforturi considerabile. Acum, spitalul poate primi primii pacienți. În acest fel Spitalul de Boli Infecțioase se va putea concentra și pe tratarea celorlalte boli din spectrul său specific de activitate, iar toate celelalte spitale suport vor putea reveni la normal. Oricât de greu a fost să deschidem această unitate medicală, privind retrospectiv, consider că sănătatea ieșenilor a meritat fiecare efort. Tot ce îmi doresc acum este să reușim să ținem sub control acest virus și să îi putem trata în cele mai bune condiții pe cei care au ghinionul de a contracta acest virus. Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi și au crezut în șansa noastră, și mai mult decât atât au pus umărul la această realizare”, a declarat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași. Cu o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi şi o capacitate de 256 de paturi, din care 103 la ATI, noua unitate medicală va funcţiona ca secţie exterioară a Spitalului de Boli Infecţioase “Sfânta Parascheva” din Iaşi. Unitatea medicală a fost achiziționată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Euronest, fondurile fiind asigurate de Consiliul Județean Iași (14,5 milioane de euro) și, respectiv, Consiliul Județean Neamț (3,2 milioane de euro), membre ale asociației. Firma câştigătoare a licitaţiei este SDI Global LLC A.Ş din Turcia, a cărei ofertă financiară a fost de 63.725.640,00 de lei, fără TVA. contractul fiind semnat în data de 21 aprilie 2020. Spitalul modular, amplasat în perimetrul Parcului agroindustrial TransAgropolis de la Leţcani, este compus din o sută de containere şi dispune de secţii de triaj a pacienţilor, unitate de primire a urgenţelor, anestezie şi terapie intensivă, radiologiue, sală de operaţie, zonă post-operatorie, laboratoare de analiză, policilinică, depozite, morgă, etc. De asemenea, spitalul beneficiază de generator de curent independent, unitatea fiind racordată la toate utilităţile (apă, canalizare, etc.) având inclusiv bucătărie proprie. Spitalul este destinat exclusiv pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2 din judeţele Moldovei, urmând să fie deservit de peste 200 de cadre medicale (medici, asistenţi medicali, infirmieri, personal auxiliar, etc.) detaşate de la spitalele din Iaşi. După încheierea pandemiei de COVID-19, unitatea medicală va putea fi folosită pentru campanii sau caravane de specialitate în zonele rurale ale Moldovei, pentru orice altă situație de urgență medicală, urmând să fie dat în administrarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Judeţului Iaşi. (E.M.)