Premierul Ludovic Orban va fi prezent duminică, 20 septembrie, la Iaşi, în cadrul unei vizite de lucru. Şeful Executivului va fi însoţit de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, de ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, şi de şeful Cancelatiei Primului Ministru, Ionel Dancă. Primul obiectiv inclus în cadrul vizitei îl reprezintă amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgenţe (ora 8.30), după care, la ora 9.00, la Congres Hall de la Palas, Ludovic Orban va participa la prezentarea programelor de guvernare locală și județeană a candidaților PNL la alegerile locale din județul Iași. La finalul acestui eveniment, în jurul orei 10.00, premierul va face declaraţii de presă. În continuare, şeful Executivului se va deplasa, la ora 10.30, pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, după care, la ora 11.20, va vizita şantierul proiectului Palas Campus. Sâmbătă, 19 septembrie, premierul Ludovic Orban s-a aflat în judeţul Bacău, ocazie cu care va vizita şantierul proiectului Oneşti – Gherăieşti – Leţcani, inclus în Programul de investiţii dedicat dezvoltării Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale în zona de Nord-Est a României. (E.M.)
Related Articles
Alexandru Rafila: Dacă suntem răciți, există o probabilitate de 1 la 10 să să avem o viroză cu HMPV
10 ianuarie 2025 00:35
Clădirea Facultății de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului va fi reabilitată cu bani europeni
27 august 2019 18:08
Cartel Alfa: Jongleriile fiscale propuse de guvern adâncesc inechităţile dintre cetăţeni
6 decembrie 2022 18:21
Check Also
Close
-
CONCERT AL FILARMONICII ȘI COMPETIȚIE DE BADMINDTON, LA PALAS1 septembrie 2016 18:54