Ministerul Dezvoltării a virat peste 200 milioane lei pentru lucrări realizate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală

Ministerul Dezvoltării a virat marţi suma de 215.234.015 lei, pentru decontarea facturilor la lucrările realizate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) către 283 obiective de investiţii, potrivit unui comunica de presă al instituţiei. Programul Naţional de Dezvoltare Locală, aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă 28 din 10 aprilie 2013, actualizată, este cel mai important program multianual de finanţare cu fonduri de la bugetul de stat. Programul are ca obiectiv general echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educaţională, de sănătate şi de mediu, sportivă, social-culturală şi turistică, administrativă şi de acces la căile de comunicaţie, iar valorile alocărilor multianuale de la bugetul de stat sunt egale cu sumele înscrise în contractele de finanţare multianuale încheiate între minister şi beneficiarii obiectivelor de investiţii, mai transmite sursa citată. Sursa menţionată mai precizează că în cele două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora sunt publice şi pot fi consultate accesând pagina de internet a Ministerului Dezvoltării, la secţiunea Lucrări Publice, Programul naţional de dezvoltare locală, rubrica Obiectivele de investiţii, iar transferurile lunare sunt publicate în secţiunea Plăţi.(sursa: www.news.ro)