Breaking News

Testele RT-PCR pentru Covid-19 realizate în România vor fi decontate din fonduri europene

Testele RT-PCR pentru Covid-19 realizate în România vurmează să fie decontate din fonduri europene, în condițiile în care Ministerul Sănătății a depus spre finanțare mai multe proiecte în cadrul apelului privind consolidarea capacităţii de gestionare a pandemiei.  “România va recupera, din fonduri europene, banii cheltuiți pentru decontarea testelor RT-PCR efectuate la nivel național în vederea identificării infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2, în cadrul Programului național de supraveghere si control a bolilor transmisibile prioritare”, a precizat luni Ministerul Sănătății, într-un comunicat. Astfel, Ministerul Sănătății a depus spre finanțare 4 proiecte europene în cadrul apelului privind consolidarea capacităţii de gestionare a crizei sanitare Covid-19 lansat în luna mai 2020 de Ministerul Fondurilor Europene, prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020. “Am început lupta în această pandemie în condiții de austeritate și am fost nevoiți ca în câteva luni să recuperăm pentru a putea gestiona în condiții de siguranță prima etapă. Vom solicita ca banii pe care îi vom recupera în cadrul acestor proiecte retrospective de la UE să fie redirecționați pentru a fi utilizați tot în sectorul sanitar”, a declarat ministrul Nelu Tătaru, citat în comunicat. Activitațile principale ale proiectelor vizează decontarea din fonduri europene a costurilor cu servicii medicale de testare RT-PCR pentru identificarea infecțiilor active cu virusul SARS-CoV-2 la nivel național realizate sau ce se vor realiza în cadrul Programului național de supraveghere si control a bolilor transmisibile prioritare în perioada februarie 2020- ianuarie 2021. Proiectele depuse de Ministerul Sănătății, atât retrospective, cât și cele care privesc cheltuieli viitoare au ca obiectiv și creșterea numărului de teste RT-PCR, în vederea identificării infecțiilor active cu virusul SARS-CoV-2. Evaluarea proiectelor va începe după 30 septembrie 2020, estimându-se ca în luna martie să fie aprobată finanțarea. Bugetele celor patru proiecte însumează aproximativ 949 milioane lei (circa 200 milioane de euro). România a realizat până acum circa 2,23 milioane de teste RT-PCR pentru Covid-19. (sursa: www.360medical.ro)