La alegerile pentru Parlamentul României, în R.Moldova se va putea vota pe durata a două zile

La alegerile pentru Parlamentul României, în Republica Moldova se va putea vota pe durata a două zile, sâmbătă 5 decembrie 2020 și duminică 6 decembrie 2020, începând cu ora locală 7.00 până la ora locală 21.00, informează Ambasada României la Chișinău. Măsurile sunt luate având în vedere situația specială generată de pandemia de COVID-19 și de măsurile sanitare restrictive adoptate în Republica Moldova. De asemenea, dacă la ora 21.00 mai sunt alegători în secție sau la rând în afara sediului secției de votare, acestora li se va permite votarea până la ora 23.59. Ambasada reiterează că, în contextul menționat, votul prin corespondență reprezintă soluția sigură și simplă pentru alegerile parlamentare organizate în perioada pandemiei. În acest sens, a fost prelungită perioada de înregistrare a alegătorilor din străinătate pentru a vota prin corespondență, până la 22 octombrie 2020, ora 23:59, ora României, mai informează misiune diplomatică. (sursa: www.radiochisinau.md)