Cursuri suspendate la un liceu din Iaşi şi o şcoală din Tomeşti din cauza pandemiei

Având în vedere faptul că păstrarea stării de sănătate a elevilor și a cadrelor didactice este prioritară, consiliile de administrație ale unităților de învățământ în care s-au înregistrat cazuri de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, au transmis miercuri, 23 septembrie, către Inspectoratul Școlar (IŞJ) Iași solicitarea de a primi avizul Inspectoratului Județean Iași și al Direcției de Sănătate Publică pentru suspendarea cursurilor școlare în modalitatea „faţă în faţă” pentru o clasă de la Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” din municipiul Iași  și trecerea la activități online, suspendarea cursurilor școlare în modalitatea „faţă în faţă” pentru două clase de la Școala Gimnazială „D. D. Pătrășcanu” din Tomești și trecerea la activități online. Potrivit unui comunicat al inspectoratului, în unitățile școlare mai sus menționate s-au luat măsurile precizate în Ordinul nr. 1494 din 31 august 2020, respectiv izolarea cazurilor confirmate, igienizarea și dezinfecția spațiilor unităților școlare (clase, holuri, toalete), reinstruirea personalului privind regulile de igienă personală și portul măștii de protecție. Pe baza avizului Inspectoratului Școlar Judeţean Iași şi al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţene, propunerea Consiliilor de Administrație va fi înaintată spre aprobare Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași. În toată perioada suspendării cursurilor școlare, în aceste clase, orele de curs se vor desfășura exclusiv online, urmând ca după intervalul precizat, elevii și profesorii să revină la școală. (E.M.)