REPETIȚIA GENERALĂ

Am mai făcut un  pas până la linia de sosire. Nimeni nu se vede din ceața atât de lăptoasă ce umple strada, în capătul căreia se înalță acel zid imaterial de care încercăm să ne lipim pierzându-ne spatele căruia ni se pregătește ceva. Moartea sau Înălțarea. Stăm nemișcați și sperăm că nici umbra nu ne va observa. Ne strecurăm anonimi până la porțile noastre, neștiind dacă e timpul întoarcerii spre urna de votare sau pur și simplu să ne continuăm drumul istovitor prin necazurile vieții, peste care clasa poltică nu a ezitat să toarne gaz timp de 30 de ani.

La capătul acestei săptămâni se află punctul terminus, acela în care țara este așteptată la vot. În plină pandemie țara este așteptată la vot. În plin incendiu țara este așteptată să-și caute în dormitor ziarul de seară, acolo unde i se spune că s-a scris despre ieșirea miraculoasă din incendiu.

Țara este așteptată la vot. Politicienii, indiferent de culoarea politică, își doresc cu ardoare ca aceste alegeri să aibă loc cu orice preț. Inclusiv cu acele jonglerii de cifre care trimit înspre noi informațiile care variază între 1700 și 800 de infestați, astfel încât să existe posibilitatea unor calibrări în urma cărora politicul să aibă de spus ultimul cuvânt în toată această harababură atent controlată.

Și, între timp, nu trebuie să uităm: mor oameni pe frontul nespus al ambițiilor politicienilor lipsiți de scrupule. Nu există eroi, nu există victorii! Doar amăgiri și perdanți există în locul acestora. Poate astăzi, după 31 de ani de la victoria Revoluției, să avem ochii deschiși și să privim dezastrul în față!

Victoria în alegeri are în substanța ei tocmai această iluminare, această ieșire din noaptea umilințelor, întru descoperirea verticalității, a responsabilității celui care promite să-și asume îndeplinirea acestor angajamente, de fapt, a acestui contract social pe care aleșii îl semnează cu poporul.

Oamenii încă nu sunt deciși dacă vor să mai joace rolul eroului, al sacrificiului, și de această dată, mai ales că fiecare are în fața sa, în spatele său, virusul criminal. Se apelează la presiuni greu de imaginat, armata politică a guvernaţilor nu ezită să amenințe, devenind nu  numai agresivi, cât mai ales inconștienți, dispuși să joace totul pe un singur vot.

Faptul că va ieși câștigător, la primari și la președintele consiliului județean, acel candidat care va reuși să câștige cu un vot mai multe decât cel din urma sa, face lupta mult mai acerbă, mult mai interesantă și, în același timp, mult mai risipitoare. Dacă avem la linia de start 14 candidați, de exemplu, din aceştia doar unul va câștiga. Cel mai credibil sau cel mai ușor de învins, rămâne primarul sau președintele de consiliul județean aflat în funcție. Ei pot demonstra cu fapte ce nu pot fi ascunse sau șterse de adversarii săi politici că și-au onorat mandatul și că mai merită unul nou sau pot la fel de bine să-și dea măsura incapacității sale de a mai fi ales încă un mandat dacă lipsa de realizări îl pune la zid.

Această fragmentare a electoratului arondat celor 14 potențiali aleși locali, de exemplu, risipește un număr important de voturi, atacând credibilitatea celui care va câștiga în cele din urmă aceste alegeri locale.

Astfel, am fi putut avea un primar cu o credibilitate de peste 50% sau putem avea un primar cu 26%, sau cu un vot în plus față de urmăritorul său, care încheie lupta la un vot sub voturile câștigătorului.

În Parlamentul Românie se dă o luptă încrâncenată, o luptă politică, o luptă care se dorește a fi o repetiție generală a votului care contează. Votul din Parlament se referă la revenirea după rectificare a majorării punctului de pensie cu 40%.

Alegerile locale vor fi, la rândul lor, o repetiție generală privind următoarele alegeri generale atunci când vom avea în clar care va fi majoritatea parlamentară care va face cărţile în următorul mandat. De fapt, bătălia pe această majoritate se dă, în cele din urmă.

ADI CRISTI