Consiliile de administrație ale unităților de învățământ în care s-au înregistrat cazuri de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 au transmis joi, 24 septembrie, către conducerea Inspectoratului Școlar Iași solicitarea de a primi avizul din partea acestei instituţii și al Direcției de Sănătate Publică pentru suspendarea cursurilor școlare în modalitatea „faţă în faţă” pentru câte o clasă din următoarele unităţi de învăţământ din judeţ: Școala Postliceală Sanitară „Gr. Ghica Vodă” Iași, Școala Gimnazială „Ion Neculce” Iași, Școala Profesională Lespezi – structura Școala Primară Dumbrava – și trecerea acestora la activități de tip online. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, în unitățile școlare mai sus menționate s-au luat măsurile precizate în Ordinul nr. 1494 din 31 august 2020, respectiv izolarea cazurilor confirmate, igienizarea și dezinfecția spațiilor unităților școlare (clase, holuri, toalete), precum şi reinstruirea personalului privind regulile de igienă personală și portul măștii de protecție. Pe baza avizului Inspectoratului Școlar Judeţean Iași şi al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţene, propunerea Consiliilor de Administrație va fi înaintată spre aprobare Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași. În toată perioada suspendării cursurilor școlare, în aceste clase, orele de curs se vor desfășura exclusiv online, urmând ca după intervalul precizat, elevii și profesorii să revină la școală. Reamintim că, în conformitate cu Ordinul nr. 1494 din 31 august 2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, art. 14, decizia de suspendare a cursurilor şcolare organizate în modalitatea „faţă în faţă” se dispune la nivel local, prin hotărârea CJSU, la propunerea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar, după obţinerea avizului inspectoratului şcolar judeţean şi al direcţiei de sănătate publică judeţene. (E.M.)