Charles Michel îşi exprimă „deplina solidaritate cu poporul francez” după atacul cu armă albă de la Paris

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi-a exprimat vineri, pe Twitter, „deplina solidaritate cu poporul francez” după atacul cu armă albă de la Paris, din apropierea fostului sediu al săptămânalului satiric Charlie Hebdo, care s-a soldat cu cel puţin doi răniţi, relatează AFP, potrivit agerpres. „Toate gândurile mele se îndreaptă către victimele acestor acte de violenţă laşă. Teroarea nu-şi are locul pe teritoriul european”, a postat pe Twitter Charles Michel, care a fost prim-ministru al Belgiei la momentul atentatelor care au lovit Bruxellesul pe 22 martie 2016. Premierul francez Jean Castex a anunţat cu puţin timp în urmă că două persoane au fost rănite în acest atac cu armă albă, dar că viaţa nu le este pusă în pericol. Iniţial media franceze au anunţat că patru persoane au fost rănite în atac. El a mai precizat că principalul suspect de comiterea atacului a fost arestat, la fel ca şi un al doilea suspect. (sursa: www.blacknews.ro)