RELAXARE ÎN LACRIMI ȘI ÎN BUCURIE

 

Pandemie și alegeri. Acestea sunt cele două subiecte care încearcă să devină unul în zilele rămase până în momentul în care fiecare din noi are dreptul de a pune ștampila pe buletinele de vot. Încep să iasă la lumină tot felul de mașinațiuni care, într-o democrație normală, joacă pe cartea firescului.
Peste aceste două subiecte de generic mai apare unul, cel cu începutul noului an școlar, astfel încât, suntem puși în situația Legendelor Palatului: Prințul Jumong, metaforizat de Pasărea cu trei picioare. Pandemie, alegeri, începutul anului școlar. Personajele principalele ale timpului prezent, Klaus Werner Iohannis, Ludovic Orban, Nelu Tătaru, sunt trei nume care vor da socoteală, în momentul în care șmecheria va fi scoasă la lumină. Ce șmecherie?! Nimic nu este încă demonstrat, chiar dacă, peste tot nu mai poți să miști din cauza acestor ”bănuieli legitime”. Incertitudinea ne închide toate drumurile, toate retragerile, fără ca să mai putem vorbi despre înaintare. Suntem suspendați în teroarea morții datorată noului coronavirus, care, pe cât de contestat este el, pe atât de violent răspunde, cu infestări și cazuri severe, cu morți care ne liniștesc că sunt ”mai puțini decât în altă parte”. Europa din nou se perpelește la focul dat din ce în ce mai mare. Avem nevoie de o minte limpede și nu de una pasională, emoțională. Avem nevoie de un conducător care să-și asume lucid și ferm situația reală din țară, să depășească coteriile și haosul provocat de lupta exclusivistă pentru putere a clasei politice. Avem, nevoie de un Președinte care să demonstreze că poate fi, într-adevăr, președintele tuturor românilor și nu doar a șleahtei de profitori ai numelui său. UN astfel de președinte, iată, trebuie să recunoaștem ne lipsește decisive. Nu ne rămâne decât să ne descurcăm singuri, să punem mână de la mână și prin comportamentul tuturor să reușim să realizăm holograma unui astfel de conducător.
Alegerile, prezența noastră masivă la vot sunt elemente decisive care ne dau voie să ne exprimăm convingerile, care ne pun în lumina unei majorități care nu are cum să nu conteze, nu are cum să nu deschidă, chiar forțat, ochii celor care continua să ne ocolească privirile, făcându-se că nu ne observă, că nu existăm, astfel încât doar ei trebuie să conteze. Această miopie politică de 30 de ani a ajuns în stare cronică, face parte din definiția omului politic, este mai mult un dat de la Natură decât o valență a individului.
Doar picamerul mai poate disloca această piatră crescută pe ochii electoratului, astfel încât privirea să fie eliberată, lumina să pătrundă în cele mai întunecate cotloane ale aranjamentelor devenite, la rândul lor, parte firească a comportamentului celor care au ajuns la Putere.
Avem nevoie de un astfel de șoc care să ne permit adevărata eliberare. Dacă în decembrie 1989 am reușit eliberarea din lanțuri, acum avem nevoie de eliberarea de a gândi în folosul nostru și nu doar a celor ajunși la putere, de cele mai multe ori prin fraudarea protejată de legile, pe care tot ei le-au dat și le-au votat. În acest caz se aplică perfect formula din fotbal ”eu centrez, eu dau cu capul!”
Alegerile de duminică pot fi un nou început. Pot să definească adevărata trezire, chiar dacă oferta data electoratului nu este cu nimic deosebită de cele de până acum. Două trunchiuri puternice ale social-democrației și liberalilor (stânga, dreapta) și restul firimituri, fie de pesmet, cozonac, lipie, tentante la gust, dar insuficiente pentru tartina din pauza de masa.
Alegătorului i se oferă să aleagă dintre ”ciuma roșie” și ”dezastrul naţional”, verificat în această pandemie, în care au murit mai mulți de 4000 de români (SIC!)
Evident că un plus de simpatie poate fi alocat social-democraților, cei care au mizat pe cartea ajutorului social, dar și aceea a majorării pensiilor, inteligent jucată de PSD, prin darea tonului la revoltă și mai apoi prin îndreptarea microfonului înspre mulțimea rănită de pensionari, de refuzul explicit al guvernaților de a ține cont de o lege perfect valabilă. Ghinionul liberalilor se numește și în acest caz Florin Cîțu, ministrul Finanţelor, cel care nu a avut abilitatea de a exporta înspre mulțimea furioasă limbajul condescendent, înlocuit de mesajul războinic adresat pesediștilor.
”Dar eu cu cine votez?” – rămâne și de această data întrebarea de la care se așteaptă răspunsul doar de la inspirația de moment.
Mai avem sau nu mai avem șanse de a ne elibera gândul și destinul nostru de oameni liberi pentru care prostia nu ar mai trebui să guverneze?
Răspunsul acesta îl vom afla cu siguranţă pe 28 septembrie 2020, zi în care ne vom relaxa în lacrimi sau în bucurie, indiferent de câte infestări ne va anunța la ora 13 echipa specială și anonimă de schimbat destine.
ADI CRISTI