Actorul Horaţiu Mălăele nu va mai putea fi prezent la Iaşi în perioada 30 septembrie – 4 octombrie, din cauza infectării cu COVID-19, anunţă organizatorii Serilor Filmului Românesc. „Ediţia care îi este dedicată artistului se va desfăşura în compania mesajelor şi cuvintelor pe care le va transmite la fiecare eveniment, prin scrisori către public. (…) Virusul nu alege – recent, actorul şi regizorul Horaţiu Mălăele a fost diagnosticat cu COVID-19. În aceste condiţii, spectatorii care îl aşteptau la Iaşi sunt rugaţi să păstreze gândurile de bine, să se bucure de atmosferă şi film, în compania invitaţilor din program”, precizează SFR. Totodată, organizatorii SFR anunţă faptul că invitatul special al ediţiei va veni la Iaşi în viitorul apropiat, după ce va trece de scenariul infectării cu COVID-19, reluând toate momentele pe care ieşenii le aşteptau. Biletele achiziţionate pentru spectacolul „Sunt un orb”, din cadrul SFR, vor putea fi păstrate pentru data la care va fi reprogramat evenimentul. (sursa: www.agerpres.ro)