PRIVIȚI PE FEREASTRĂ

Astăzi va trebui să fie tăcere. Pauză de meditație. Relaxare și concentrare, Armele au fost puse în rastel. Armatele au fost retrase în cazărmi. Străzile sunt pustii. Generalii și-au luat zi liberă de pe câmpul de luptă. La fel și armatele lor lăsate într-o zi obligatorie liberă și dezarmată.
Într-o astfel de zi tăcută și retrasă e semn de adunare de gânduri, de lansare a unui apel la concentrare. Gata! Recapitulare. Să vedem ce avem noi aici! Pe ce drumuri suntem invitați să mergem. Să mergem singuri sau în compania cuiva. Cine să fie acela? Cât de compatibili suntem noi cu cel care ne întinde mâna? De regulă, cel care ne întinde nouă mâna este unul dintre aceia care doresc să fie salvați și nicidecum el să ne salveze! În fața noastră, chiar dacă strada este astăzi pustie, se simte o mulțime de mâini întinse, o imensitate de oferte, care mai de care mai viu colorate, doar că aceeași mare majoritate are doar consistența hârtiilor vii colorate, strălucitoare și luate de vânt.
Trebuie să ne rupem de acea campanie electorală pudibondă. Sălbatică și plină de dușmănie. Trebuie să ne dăm seama dacă din acest iureș se poate desprinde o față curată, naturală, credibilă. Dacă din multitudinea de idei strecurate înspre noi în haine festiviste reușim să reținem acea idee care să ne salveze, să ne dea speranța ”lucrului bine făcut”.
De această data misiunea noastră, alegătorii, ar trebui să fie simplificată de faptul că se alege omul și nu partidul. Omul care stă în fața ta, alături de realizările sale. Uite, mergeți prin oraș și vedeți bulevardele redate orașului cu tot cu alura orașului european. Fața urbei este verde și sănătoasă. Florile nu mai sunt accidente, ele dominând peisajul urban. Fac parte din preocupările edilului conștient că o astfel de abordare nu poate fi ignorată, uitată, părăsită.
Avem nevoie de o astfel de alegere. Nu mai vorbim despre câinii comunitari, despre gropi, chioșcuri, iluminatul stradal, spațiile verzi din spatele blocurilor sau grădinile de zarzavat…Astăzi suntem tentați să vorbim despre dezvoltarea în ansamblu a orașului, despre facilități care să ne plaseze în rândul orașelor inteligente, acolo unde nu mai sunt rânduri la ghișeele primăriei, cetățeanul nu mai trebuie să fie umilit la rândurile interminabile făcute de cei care doresc să-și plătească la această oră taxele. Avem nevoie de cineva care să înțeleagă ce este ”guvernarea electronică” și să o facă pe înțelesul tuturor.
A fi un bun administrator nu mai înseamnă a mătura strada, ci a avea grijă de curățenia orașului în complexitatea acestui sistem de igienizare compact, de la stradă la gropile de gunoi, precum și o atenție sporită la procesarea gunoiului, astfel încât lanțul să fie închis, într-o lume verde, în care aerul curat devine unul din obiectivele majore ale Planetei.
Un primar al acestui timp trebuie să fie conectat nu doar la cerințele locuitorilor, cât mai ales la toate recomandările europene, astfel încât dezvoltarea localității să aibă același numitor comun cu toate orașele Uniunii Europene.
Acesta este primarul necesar. Nu contează partidul din care face parte, așa cum nu contează atacurile suburbane ale contracandidaţilor, atâta timp cât aceștia nu au reușit să ofere soluții alternative subiectului aflat în dezbatere.
Dacă acest tip de analiză va fi la îndemâna alegătorilor putem fi siguri că orașele vor avea primarul necesar, poate nu ideal, dar necesar mandatului de patru ani.
Marea provocare a alesului va fi acea independență asumată față de comandamentul politic, astfel încât, din prima ședință a consiliului local sau județean, interesul cetățeanului trebuie să primeze, trebuie să subordineze celelalte interese ale partidelor politice. Vor fi câștigători toți cei care vor reuși să facă alianțe în interesul orașului, în interesul cetățeanului, renunțându-se la scandalurile ”per persoană”, dovedite a fi cât se poate de nocive, mai ales interesului votantului.
Liniștea acestei zile va trebui valorificată în așa fel încât să se poată afirma că votul a fost dat în cunoștință de cauză. Știm pe cine am votat. De ce l-am votat și care sunt certitudinile alegerii noastre. Nu mai bâjbâim, nu mai stăm amorțiți, nu mai pasăm responsabilitatea vecinului. Ne trezim și mergem la bătălie, pentru a face pași serioși în mai departe, mai bine, mai sănătos.
Alegerile nu sunt o pauză de masa. Alegerile reprezintă acea deschidere în autostrada, care ne dă dreptul întoarcerii sau a drumului înainte, fără a încurca circulația.
Atenție la vot. Alături de concentrarea punerii ștampilei, de această dată, trebuie să fim atenți și la virusul care ne fracturează viața din 14 în 14 zile. Cu masca pe figură, cu mănuși pe mână, dezinfectași să pune ștampila în dreptunghiul celui care merită această responsabilitate. Nu este greu. Priviți pe fereastă și știți pe cine trebuie să-l lăsați să lucreze.
ADI CRISTI