Breaking News

Ştiinţa Miroslava – Ceahlăul Piatra Neamţ 4-0 (2-0). Ieşenii, lideri în clasament

Ştiinţa Miroslava a obţinut o nouă victorie, cea de-a treia consecutivă, sâmbătă după amiază, pe terenul de la Uricani, cu scorul de 4-0 (2-0), împotriva formaţiei Ceahlăul Piatra Neamţ, rezultat în urma căruia trupa lui Cristi Popovici a urcat pe locul 1 în clasamentul Seria 1 a Ligii 3, ieşenii având acum nouă puncte din tot atâtea posibile. Gazdele au deschis repede scorul, în min. 9, printr-un penalty transformat de Florean, după un fault în careu asupra lui Unghianu. În min. 39, ieşenii îşi majorează diferenţa pe tabela de marcaj, prin Unghianu, al cărui şut senzaţional de la 25 de metri îl lasă fără replică pe portarul Cîmpianu. La reluare, tot gazdele sunt cele care punctează, mai întâi prin Asăvoaiei (min. 60), printr-o “ghiulea” de la 28 de metri, şi mai apoi prin Unghianu (min. 83), care profită de o bâlbâială în careul oaspeţilor. Victorie clară a ieşenilor, după un meci foarte bun, în faţa unei formaţii care la începutul campionatului îşi declara intenţia de a promova în LIga 2 la finalul sezonului. Ştiinţa: Turiţă – Martinescu, Benchea, Vlădeanu, Bacanamwo – Asofiei, Săvoaia, Florean, Unghianu – Asăvoaei, Nemţanu. Rezerve: Daniliuc, Popescu, Alexandru, Bordeianu, Munteanu, Croitoriu, Pipoş, Obananaya, Costin. În celelalte meciuri din Seria 1, disputate sâmbătă, s-au înregistrat următoarele rezultate: Bradu Borca – Dante Botoşani 3-1 (Marius Onofraş, team-managerul Politehnicii Iaşi, a deschis scorul, în min. 14, pentru gazde), Sporting Vaslui  Huşana Huşi 0-1, CSM Paşcani – Şomuz Fălticeni 0-2. Partida Foresta Suceava – Bucovina Rădăuţi nu s-a disputat. În clasament, pe primele locuri se află Ştiinţa Miroslava, Huşana Huşi şi Şomuz Fălticeni, toate cu câte nouă puncte după trei meciuri disputate. În etapa viitoare, Ştiinţa Miroslava va întâlni sâmbătă, 3 octombrie, în deplasare, pe Bucovina Rădăuţi. (E.M.)