Poli Iaşi – FCSB 5-2 (3-1). Recital Andrei Cristea în Copou

Politehnica Iaşi a obţinut o victorie importantă duminică seara, în Copou, scor 5-2 (3-1) împotriva FCSB, într-un meci disputat în cadrul etapei a V-a a Ligii 1, rezultat în urma căruia moldovenii au urcat pe locul 4 în clasament, cu 9 puncte. Elevii lui Daniel Pancu au confirmat, astfel, forma excelentă în care se află în această perioadă, după succesul de săptămâna trecută, din deplasare, de la Arad (3-2 cu UTA), aceştia adăugându-şi în cont alte trei puncte deosebit de preţioase în faţa unei echipe care, deşi măcinată de multe indisponibilităţi din cauza cazurilor de coronavirus apărute în rândul mai multor jucători de bază, a dat o replică neaşteptat de bună. Meciul a început cum nu se putea mai rău pentru gazde, tânărul Istrate reuşind să deschidă scorul în min. 6, după o neînţelegere în careu între fundaşul Baxevanos şi portarul Teodor Axinte. Bucuria oaspeţilor nu a ţinut, însă, decât două minute, Andrei Cristea restabilind egalitatea pe tabela de marcaj (min. 8), cu o execuţie din lateral dreapta. Acelaşi Andrei Cristea, aflat în zi de graţie, îi pasează excelent lui Passaglia (min. 18), iar balonul trimis de argentinian îl învinge pentru a doua oară pe Straton. În min. 22, Andrei Cristea face „dubla”, după o lovitură de cap din interiorul careului, prima repriză încheindu-se cu ratările lui Passaglia (min. 33) şi Calcan (min. 44). Reîntorşi de la cabine, moldovenii au continuat presingul la poarta lui Straton, eforturile fiindu-le răsplătite în min. 53, când acelaşi neobosit Andrei Cristea reuşeşte hat-trick-ul, după o centrare „ca la carte” de pe partea stângă a lui Buşu. În min. 60, Teodor Axinte iese aiurea din poartă şi îl faultzează în careu pe Sergiu Buş, penalty-ul fiind executat impecabil de Florin Tănase, care reduce astfel din handicap. Deşi Iaşul are două goluri avantaj pe tabelă, meciul este pe muchie de cuţit, oaspeţii asaltând poarta gazdelor în vederea unei miraculoase „remondata”. Nu a fost să fie aşa, pentru că în min. 71, Andreias Calcan închide meciul, după o execuţie vicleană de la marginea careului mare. Politehnica Iaşi câştigă cu 5-2, după un meci frumos, cu multe goluri şi ocazii de gol. Trupa lui Daniel Pancu, în care pe lângă Andrei Cristea, omul meciului, au mai excelat Platini, Passaglia şi Vanzo, a etalat un fotbal de calitate, plăcut ochiului, semn că în Copou este pe cale să se nască, iarăşi, o echipă mare. Poli Iaşi: Axinte – Onea, Mihalache, Baxevanos, Buşu – Vanzo (min. 88 F.Cristea), Breeveld (min. 53 De Iriondo), Passaglia (min., 88 Acka) – Platini, A. Cristea (min. 73 Zajmovic), Calcan (min. 88 Popadiuc);  FCSB: Straton – G. Enache, Cană (min. 28 Miron), Soiledis, Panţîru – Simion, Perianu (min. 46 O. Popescu), Şut (min. 28 Fl. Tănase)- Ad. Petre (min. 29 Olaru), Istrate (min. 29 S. Buş), Octavian Popescu. În etapa viitoare, Politehnica Iaşi va întâlni vineri, 2 octombrie, de la ora 21.00, în deplasare, pe CS Universiutatea Craiova. (E.M.)