Un număr de 1.271 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, faţă de ultima raportare, în urma testelor efectuate la nivel naţional, informează, luni, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS.
Până luni, pe teritoriul României au fost confirmate 123.944 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Un număr de 99.344 de persoane au fost declarate vindecate.
Potrivit sursei citate, până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 2.372.340 de teste. Dintre acestea, 6.162 au fost efectuate în ultimele 24 de ore – 4.306 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.856 la cerere. AGERPRES