ALEGERI 2020 – EPISODUL LOCALE

A doua zi după prezumtivul măcel. Când au deschis ochii și-au dat seama că dracul nu este chiar așa de negru. Au încercat să-și revină, să privească realitatea în ochi, harta și culorile care ar fi trebuit să-i identifice și pe ei. Paradoxal, strigătele de victorie au venit din toate colțurile, din toate partidele care s-au și văzut câștigătoare sau, de alții, învinse.
Chiar dacă a fost hulit de toți actorii politici ai momentului, PSD a reușit să rămână cea mai puternică forță politică a țării, câștigând 20 de consilii județene, față de de dinainte proclamații câştigători, cei care au învins doar în 17 județe (sic!) Acest vot este identic cu votul pe care partidele politice îl vor lua la alegerile parlamentare, vot care contează în formarea majorităților politice, care vor conta din nou pentru ca să existe ”guvernul cuiva” și nicidecum al cetățeanului.
Alegerile locale din 2020 au dat măsura valorii recuperării tinerei generații. Dacă ar fi să declarăm un câștigător, acela nu poate fi altul decât ocupantul locului III, Uniunea Salvați România. Trebuie să recunoaştem că această uniune devine din ce în ce mai solidă, mai fermă, mai plină de acea încăpățânare benefică marilor victorii. Dezinvoltă, greu de perceput ca fiind o forță politică serioasă, USR a câștigat zonele strategice ale politicii românești, capitala și câteva mari reședințe de județ, fiind prezentă în toate consiliile locale și județene la masa luării importantelor decizii. Se poate spune că este timpul ca și noi, părinții copiilor care astăzi formează USR, să depășim această criză datorată conflictului între generații, să îi înțelegem și să le acordăm credit, astfel încât USR să nu fie doar expresia colegilor de generații, ci să aibă și susținerea părinților și a bunicilor lor.
USR a demonstrat că a devenit o forță politică care nu se joacă, care știe să-și gestioneze victoria astfel încât pasajele și reacțiile ce fac notă discordantă cu reacțiile tradiționale să fie acceptate și trecute la capitolul originalitate. Există în continuare o rezervă datorată de această data atitudinii electoratului USR, cel care se face că nu vede derapajele pe teritoriul corupției, de exemplu, a unor aleși dovediți că au încălcat legea, dar care au primit în continuare votul electoratului USR.
Aceste alegeri locale 2020 au avut și câteva ciudățenii pe care memoria timpului le va ține minte. Astfel, la Deveselu, primarul ales a fost de fapt primarul care a decedat cu zece zile înainte de începerea votului, ieșind astfel primul primar decedat ales pentru un nou mandat. De asemenea, ca un amendament adus unui anumit tip de electorat, au fost aleși din nou primarul care și-a pedepsit copila într-un mod barbar, dar și acel primar care a recunoscut că a avut raporturi sexuale cu două minore. Electoratul acestora nu s-a lăsat atins de aripa revoltei și a votat în așa fel încât aleșii lor să-și poată duce opera îngăduinței la bun sfârșit.
Cred că din toată această fierbere iese la suprafață un gând ce nu ar trebui irosit sau acoperit cu nepăsare sau chiar cu plictiseală. Există un aer proaspăt pe care ar trebui să-l folosim pentru a mai încerca o data schimbarea. De această data ar trebui să începem nu neapărat cu schimbarea bordurilor ci mai ales cu schimbarea mentalităților. Ar fi timpul să nu mai credităm ieșirea la pensie dintr-o funcție publică. Rămânerea în funcția respective ar trebui condiționată de performanță. La fel ca în cultură, fiecare manager de proiect ar trebui să susţină un examen prin care să demonstreze ceea ce a făcut și să-și propună următoarea etapă. Din an în an alesul poporului, care ocupă o funcție publică, ar trebui să demonstreze că alegerea sa nu a fost o întâmplare sau rezultatul unei conjuncturi, ce nu a avut nici o legătură cu performanța.
Doar astfel vom fi în stare să stăpânim fariseismul, să eliminăm prefăcătoria, să fim stăpâniți doar de interesul legitim al alesului față de electoratul care i-a dat șansa de a fi responsabil pentru deciziile sale, decizii ce ar trebui luate doar în spiritual subordonării tuturor proiectelor binelui cetățeanului.
La Iași au câștigat Mihai Chirica un nou mandate de primar și Costel Alexe primul său mandat de președinte de consiliul județean.
Dar, despre forța consiliilor locale și mai ales județene, vom avea timp să vorbim și mâine.
ADI CRISTI