Fenomenul fake news, dezinformarea şi confuzia „sunt mai prezente decât oricând în societăţile noastre, în contextul crizei actuale”, a afirmat ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, marţi, în deschiderea videoconferinţei organizate de Comunitatea Democraţiilor (CoD) şi a vorbit de necesitatea unei „democraţii digitale”.
Videoconferinţa a avut tema „Îmbunătăţirea guvernanţei democratice prin tehnologie (Enabling Democratic Governance Through Technology)”, în contextul deţinerii de către România a Preşedinţiei în exerciţiu a CoD. Obiectivul central al evenimentului a vizat împărtăşirea bunelor practici privind utilizarea tehnologiei pentru îmbunătăţirea şi sprijinirea guvernanţei democratice.
Ministrul Bogdan Aurescu a salutat abordarea acestei teme esenţiale pentru susţinerea şi promovarea proceselor democratice, precizând că aceasta este una dintre priorităţile Preşedinţiei României la conducerea CoD.
„Fenomenul fake news, dezinformarea şi confuzia sunt mai prezente decât oricând în societăţile noastre, în contextul crizei actuale. O democraţie digitală pozitivă poate fi consolidată prin schimbul de bune practici şi lecţii învăţate despre cum să contracarăm dezinformarea online, despre cum să dezvoltăm funcţii de auto-reglementare în social media, toate acestea fiind mai proactivi în ceea ce priveşte responsabilitatea şi standardele de transparenţă”, a spus ministrul, potrivit discursului transmis de ministerul de Externe.
Şeful diplomaţiei române a prezentat experienţa ţării noastre în domeniul transformărilor digitale, cu accent pe efortul de a asigura sporirea transparenţei, eficienţei şi responsabilităţii la nivelul administraţiei publice, precum şi a unei interoperabilităţi eficiente a sistemelor IT.
„Suntem convinşi că digitalizarea acestor domenii va contribui la diminuarea birocraţiei, atragerea investiţiilor şi la un grad sporit de satisfacţie din partea cetăţenilor cu privire la serviciile publice – ceea ce va duce la consolidarea contractului social pe care se bazează democraţia noastră”, a susţinut şeful diplomaţiei române.
El a vorbit şi de faptul că „România se mândreşte adesea cu serviciile de internet din ţară ca fiind printre cele mai rapide din UE”. „Credem că digitalizarea este o oportunitate pentru toţi şi credem într-un internet deschis, liber şi sigur”, a adăugat el.
Potrivit MAE, ministrul Aurescu a salutat crearea la nivelul CoD a Grupului de Lucru dedicat problematicii Democraţiei şi Tehnologiei, mandatat să analizeze soluţiile tehnologice pentru sprijinirea unei guvernanţe democratice eficiente şi responsabile la nivel internaţional, precum şi să formuleze recomandări pentru Consiliul Guvernator al CoD pe teme specifice.
La eveniment au mai participat secretarul general al Comunităţii Democraţiilor, Thomas Garrett, directorul Iniţiativei privind impactul digital şi guvernanţa din cadrul New America Foundation, Tomicah Tillemann, ministrul adjunct al afacerilor externe al Georgiei, Lasha Darsalia, subsecretarul adjunct din cadrul Oficiului pentru democraţie, drepturile omului şi muncă din cadrul Departamentului de Stat american, Scott Busby, precum şi reprezentanţi ai mediului guvernamental, ai celui privat şi ai societăţii civile.
România asigură Preşedinţia Comunităţii Democraţiilor în perioada septembrie 2019 – septembrie 2021, având ca principale obiective facilitarea implicării tinerilor în procesele democratice, promovarea democraţiei pe plan global, ca unic sistem care garantează prosperitatea şi dezvoltarea durabilă, precum şi relaţia dintre procesele democratice şi tehnologia informaţiei. AGERPRES