bty

Carmen Dorobăţ: În acest moment, la Spitalul de Boli Infecţioase nu mai avem niciun loc liber la Terapie Intensivă

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva”, Carmen Dorobăţ, este îngrijorată de numărul mare de cazuri de infecţii cu virusul SARS-CoV-2 înregistrate în ultimele zile la Iaşi, lucru care a condus la ocuparea până la limită a locurilor din spital, inclusiv a celor de la ATI, destinate bolnavilor cu COVID-19. „În ultimele trei zile, la Iaşi s-au înregistrat peste 250 de cazuri de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2. Zilnic, până acum, atât la Spitalul de Boli Infecţiose cât şi la spitale suport COVID-19 am avut câte zece locuri libere la confirmaţi şi 1-3 locuri libere la ATI. Din păcate, în urma creşterii numărului de cazuri din ultima perioadă, în acest moment, la Spitalul de Boli Infecţioase există un singur loc liber la pacienţii confirmaţi (femei) şi niciun loc liber la ATI”, a declarat Carmen Dorobăţ. Managerul Spitalului de Boli Infecţioase spune că se aştepta ca, în urma începerii noului an şcolar, numărul cazurilor de infectări cu virusul SARS.CoV-2 să crească, însă nu într-un procent aşa de mare. „Este un moment la care nu m-aş fi gândit. A început şcoala de două săptămâni şi ne asteptam oarecum ca numărul de cazuri să crească, însă nu în acest ritm. Îngrijorarea este cu atât mai mare cu cât Iaşul este şi centru universitar, motiv pentru care ne aşteptăm la o posibilă creştere a numărului de cazuri şi în perioada următoare”, afirmă medicul. Managerul Spitalului de Boli Infecţioase a anunţat că în cursul zilei de vineri va purta discuţii cu reprezentanţii Spitalul Militar din Iaşi, în vederea deschiderii unei zone destinată pacienţilor confirmaţi cu infecţia cu noul coronavirus. În ceea ce priveşte spitalul modular de la Leţcani, Carmen Dorobăţ a precizat că în această săptămână a avut loc o simulare de intervenţie, la care au participat medici şi asistenţi medicali din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase, care urmează să fie detaşaţi la noua unitate medicală. „Pentru a putea primi, însă, pacienţi este nevoie de îndeplinirea unui număr de condiţii de ordin administrativ. Noi, alături de proprietarul spitalului şi de ceilaţi reprezentanţi ai administraţiei ne străduim să finalizăm cât mai repede aceşti paşi, pentru a putea primi cât mai curând pacienţi, începând cu zona de confirmaţi, respectiv pacienţii cu simptome uşoare şi medii”, a încheiat managerul Spitalului de Boli Infecţioase. Reamintim că, joi, 30 septembrie, în România a fost înregistrat un nou record negativ în privinţa numărului de infectări cu virusul SARS-CoV.2, fiind anunţate 2.158 de noi îmbolnăviri într-o singură zi. În ceea ce priveşte judeţul Iaşi, conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), până joi, 30 septembrie, au fost confirmate 5.018 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19 (cu 83 de cazuri în plus faţă de ziua precedentă), cifre care situează judeţul în plutonul fruntaş la acest capitol. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.952 au fost externate (cu 23 de persoane externate în plus faţă de ziua precedentă). În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore, nu s-au înregistrat decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind de de 153. Referitor la gradul de ocupare a paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19 din judeţul Iaşi, conform raportărilor, joi, 30 septembrie, erau ocupate 427 de paturi, din care 19 paturi ATI. (E.M.)